Intotdeauna am stat si m-am mirat cum fiecarui sentiment de-al meu ii gasesc o piesa caruia sa i se potriveasca perfect. Apoi, am stat si m-am intrebat cum de gasesc intotdeauna un artist care sa fi trecut prin ceea ce am trecut eu urmand incercarea de a gasi mesajul ascuns din acorduri si versuri. Poate e asa, poate nu e, de fapt, mi-am dat seama ca artistul nu canta experienta mea ci canta experiente comune. Sentimentul capata valoare de nota muzicala, mimica fetei se simte in timbrul vocal din fata microfonului si finalul piesei e la fel de linistit ca atunci cand dupa multele intrebari, frustrari, tulburari si plansete esti umplut de pace. De fiecare data cand am avut probleme in viata nu m-am rugat lui Dumnezeu pentru rezolvare instant cat pocnesc eu din degete. M-am rugat lui Dumnezeu pentru pace in inima si intotdeauna m-am trezit ridicandu-ma de pe genunchi cu lacrimi, da, dar cu liniste si cu fata luminata. Atunci am stiut ca este felul lui Dumnezeu de a-mi arata ca El inca ma asculta si imi vrea sufletul intreg pentru binele meu absolut si pentru cresterea mea spirituala. Poate ma pierd in cuvinte cateodata dar reusesc sa simt. Sa simt ceea ce am pierdut, regasind o inima sincera iar daca nu ati inteles ce vreau eu sa spun pana acum, dati play la piesa de mai jos si mai cititi inca o data, incet si cu pace in suflet.

Sa aveti o duminica frumoasa!

Am primit zilele trecute un e-mail. Nu ma asteptam ca postul asta sa primeasca atat de multa atentie dar am ramas placut surprinsa de raspunsul ce mi-a fost trimis acum 3-4 zile.

PENTRU   CRISTINA MACOVEI
( dar nu numai )
CURIOSI , TINERI , CITITORI …
Veniti, cititi si …reflectati la idealurile si gandurile generatiei voastre
Nu aveti nevoie decat de 5 minute (nu este obligatoriu)  sau
mai putin (oare cat valoreaza?)
Lasati orice!
Cititi  5 minute.. sau mai putin
Cat se poate citi in 5/300  ???
SUFICIENT  ;…
SA  VEDETI  ALTFEL  LUMEA,
SUFICIENT; …
SA VEDETI…  FORME NOI !
MULTUMESC  MULT CRISTINA
pentru : vorbele tale frumoase, pentru gandurile tale
dar mai ales multumesc pentru  NEUITARE
MERGI MAI DEPARTE !
REALIZEAZA-TI VISUL SUPREM !
TRAIESTE-TI VIATA FRUMOS !
dar mai ales :
calca pe frunze….
priveste cerul…..
iubeste-ti si ocroteste-ti parintii si prietenii ,
FII TU !
Cititorii tai sa fie ai  PLANETEI
NU !..NU GLUMESC !
AI INCREDERE IN TINE
VEI REUSI
P.S Tacerea mea.. inseamna RABDARE , INCREDERE , CREDIT .Mergi mai departe pe drumul ales…
Te vei bucura candva  de  tot  si de toate.
CU DEOSEBIT RESPECT PENTRU TINE SI  AI  TAI  PARINTI

prof . Doru  Stoica

Un timp de calitate petrecut in familie are efecte benefice asupra trupului si asupra mintii. Spun “asupra trupului” pentru ca, nicaieri in lume, un barbecue nu este atat de gustos precum acela facut intr-o duminica dupa-masa, o duminica ce prevesteste venirea verii, o duminica plina de soare si de fluturi. Friptura pe gratar, carne de peste, de pui, frigarui.. nu, nu vreau sa iti las gura apa citind aici, dar sentimentul pregatirii unui barbecue este cel pe care vreau sa-l evidentiez; forfota, glumele, fumul si mirosul de gratar. Pentru mine, este primul gratar facut pe anul acesta in familie. Aproape in familie, a lipsit Gabi.

Daca il cunosti pe tatal meu va incepe sa iti povesteasca [asta pe la mijlocul conversatiei, nu te ia din prima] despre albine. Ramai fascinat cu cata placere incepe sa iti spuna de modul lor de organizare in stup, de ierarhia si de respectul si apararea acordata matcai din partea celorlalte albine.. tind sa cred ca le ingrijeste mai tare decat ma ingrijeste pe mine. Dar in fond, eu ma pot intretine singura, pe cand ele, pe timp de iarna sunt neajutorate si trebuiesc hranite ca sa dea, mai apoi, miere. Si asta pe gratis. Astazi a gasit ceva albine inghetate pe peretele casei, la umbra si mi-a explicat ca din cauza frigului nu mai pot zbura si cad grele. Le ramane doar sa se agate de cate ceva si sa astepte ori incalzirea vremii ori sa moara. Tatal meu, a luat fiecare albina in parte pe o frunza de leandru si a mutat-o intre flori, la soare. Mi-a placut cu cata finete si gingasie a facut lucrul acesta, vizitandu-le, mai apoi, la stup folosind masca speciala si imbracat in alb. Astea sunt doar cateva dintre masurile de “precautie” folosite in apicultura pentru a nu fi “luat la ochi” de catre albinele soldat si sa sfarsesti umflat.. umflat bine de tot..

Long story short, astazi e ziua lui Tata. Implineste 51 de ani, este nascut in 1958. Am avut bbq in familie cu el, mama, tata, Liviu, Paul & Magda. Mi-au placut glumele, mi-a placut mancarea, nu mi-a placut pestele, mi-a placut atmosfera de familie. Tatal meu iubeste si glumeste la fel de mult. Este un exceptional cu care seman . Gata cu palavrageala. Tatal meu este un om care te indeamna la rugaciune si care de multe ori, pentru mine, sfaturile lui au avut un impact major in deciziile pe care eu le-am luat mai tarziu. La multi ani, tata!

Moscovici asta e o persoana foarte importanta. Cel putin asa cred. In primul rand, lanseaza provocarea de a fi cautat pe un afis ce interzice fumatul. Fetele innebunite, iau in serios acel mesaj si isi manifesta dezamagirea printr-un sad smiley face. Aceeasi persoana care si-a manifestat tristetea, ureaza [vreau sa cred] lui Moscovici a rainbow day. Intotdeauna am crezut despre ziua ca de curcubeu un fel de 5ive starred dream ca mai apoi, pe afis sa apara un nou scris: unul ce te duce cu gandul la autorul primului mesaj. Ah, a revenit si imi intoarce urarea de curcubeu cu privire la ziua de astazi! Ce minunat!

Nu cred asta. Cred ca primul mesaj a fost scris intr-un moment de frenezie, de catre altcineva decat cel ce se semneaza cu acest pseudonim “Moscovici”. Cred ca al doilea mesaj a fost un raspuns la primul de catre o persoana ce cunoaste autorul primului mesaj. Cred ca cea de-a doua persoana a revenit, neavand ce face cu inca un mesaj ca apoi, Moscovici, cel despre care tot vorbim sa vada toata aceasta , mai mult sau mai putin, ilustrare. In semn de multumire, el se semneaza cu U 2 ! si atat.

De ce cred astea? Pentru ca eu am semnat prima data foaia, altcineva a doua si a treia oara ca acum sa ne pomenim cu inca o semnatura. Dovada o gasiti mai jos:

P.S. Despre Moscovici stiu doar ca nu ii place sa foloseasca limba Engleza in exprimarea verbala si scrisa.

Cu ocazia prilejuirii Orei Pamantului m-am prezentat la intalnirea Bloggerilor din parcul Cismigiu, intrarea de la McDonalds. Acum, iesirea asta a fost mediatizata pe mai multe bloguri nu doar pe unul. Fiind o invitatie facuta public m-am dus impreuna cu o colega de facultate.. anywayz..

Cineva a numit intalnirea asta – Intalnirea Emo a Bloggerilor, deoarece am stat [mai mult sa mai putin] pe intuneric, nefolosind o sursa de energie [asta era si ideea manifestarii: atragerea atentiei asupra consumului excesiv de energie conventional]. Spun mai mult sau mai putin pentru ca in afara stalpilor de iluminat din parc, cei prezenti erau realmente preocupati de a sta pe Twitter de pe telefonul mobil. Si treaba era ca tipa din fata mea era pe Twitter cu tipul din dreapta mea care isi tinea iubita de mana stanga in timp ce tasta pe telefon cu dreapta. Mai era inca unul din fata mea dar el s-a lasat pentru ca a intrat in conversatie cu tipul din fata lui. Intrebarea ce se ridica este: Cum sa stai pe Twitter cand poti sa vorbesti cu persoana cu care “tuitărești” fata in fata? Nu am inteles nici acum. Trecem mai departe.. am mers mai spre centrul parcului unde era vorba de a se juca Mima. Fumatorii s-au grupat, iar nefumatorii [ah, astia sunt cei din balonul de sapun] la 5 scaune departare. Am stat 10 minute si am plecat fugind, la propriu, de ceea ce mi s-a parut o intalnire de clasa a VI-a, cand incepe sa te prinda curentul “Emo”. Cat de Emo sa fii sa vorbesti doar cu cei pe care ii cunosti si sa ignori pe cele doua prezente noi, adica eu si Alexandra. M-am simtit ca o intrusa, eu nu stateam pe Twitter. Cat de Emo sa fii sa minti de ingheata apele? Cat de Emo sa fii sa stai pe intuneric [semiintuneric] pe Twitter? Cat de Emo sa fii sa iti ignori sora? Cat de Emo sa fii sa spui ca te simti bine, cand toata inalnirea a fost un esec? Imi pare rau, eu nu sunt tru`, de aceea ma intreb.

Am aflat apoi, din alte surse, ca “petrecerea” s-a prelungi pana pe la ora 22.00 si ca s-a jucat, in cele din urma, Mima. Sincer.. ma bucur ca s-au simtit bine, in cele din urma, ca au depasit timiditatea si formalitatile, in cele din urma si ca au ajuns acasa bine, in cele din urma. Sper mai bogati spiritual si mai atenti la excesul de folosinta a energiei conventionale. Aaaa, am spus ca am fugit de acolo. Am fost in McDonald`s cu Alexandra si am vorbit despre lucrurile mai personale ale vietilor noastre. Mi-a placut mult conversatia dintre mine si ea. Am stat amandoua sa ne intrebam ce avem de nu suntem tru`? Am fost determinate la un anumit punct sa ne deschidem cont pe Twitter pentru a avea o identitate in blogosfera, pentru a ne prezenta cu contul de Twitter in fata altora in loc de nume, pentru a sta si a spune altora despre ceea ce fac eu cand pot sa imi sun persoanele carora chiar le pasa de ceea ce fac si sa le spun mai personal, pentru a nu mai putea socializa cu persone necunoscute decat daca se afla in fata mea o tastatura si un monitor. Dar intreaga noastra confuzie a ceea ce a vrut sa insemne Earth Hour, a ceea ce a vrut sa insemne intalnirea Bloggerilor din parcul Cismigiu, a ceea ce am discutat noi doua a rezultat un fel de euforie combinata cu tristete, parere de rau, durere de cap [de oboseala], burta [de mancat], falci [de ras] adunata cu Shake Royal si cu amintiri ale slagarelor veacului trecut s-a manifestat astfel:

I like you, Alexandra. I like you a lot.

UPDATE: Am citit pe un blog ceva si mi-a placut. Check it out

http://www.arhiblog.ro/2009/03/earth-hour-my-ass.html

River Flows in you – Yiruma

Nu stiu exact care a fost data primului articol al meu, undeva prin perioada trecuta de acum un an.. Stiu doar ca anul trecut,pe data de 28.03.2008 aveam un trol pe urmele mele, consacrandu-mi un articol. Oricum, m-am mutat din blogspot. Am implinit un an de blogging . Ok.. un an si o saptamana si nu-stiu-cate zile. La multi ani!

iiiiiiiiiiiii!!! Astazi merg la o sedinta de make-up pentru a sarbatori. Imi iau blogul in buzunar, uploadat pe Iphone.

Uite cum sta treaba: la sfarsitul fiecarei propozitii dupa ce pui punct [.], trebuie sa lasi spatiu [ ]. Nu ma intreba de ce, acestea sunt legile ortografiei. Cu privire la aceasta problema m-a luminat doamna profesoara de Logica din liceu, in timp ce imi citea un referat facut de mine. Pe atunci, ea mi-a motivat aceasta lege cu “asa da frumos in pagina”. Am luat si am bagat la cap, nu mi-a mai trebuit a doua oara. Am stat dupa sa ma iau la contrazis cu fratimiu care, doar de dragul de a fi Gica Contra, mi-a zis ca nu am dreptate. Si-a dat el seama mai tarziu, cand s-a apucat de tradus pe la televiziuni, cat de dreptate aveam. Dar nu ar recunoaste nici acum, nici in ruptul capului. Nu asta e problema care ma macina pe mine acum, trecem peste.

Asa, acum.. ma simt nevoita sa dau replica unui articol scris despre mine de catre o prietena de a mea. Simt nevoia sa imi cer iertare pentru comportamentul meu, si da, are dreptate. Aceasta este partea cea mai trista: sunt vinovata. Ceva fragmente.. : Singura care ar face orice să nu te mai vadă tristă.Să te facă să te răzgândești atunci când spui că nu te mai poți bucura de lucrurile simple.Să te facă să zâmbești sincer.Măcar o dată.Spune-mi ce să fac…De ce mă îndepărtezi de tine?Aș vrea să îți spun cât însemni pentru mine, aș vrea să știi că îmi fac griji, chiar dacă doar pentru un minut, pentru ca în următorul să am mintea ocupată cu altceva.Măcar grijile, tainele, lacrimile mele sunt adevărate, sunt adunate toate aici, în suflet.Tu n-ai să le vezi pentru că m-ai rănit și nu vreau să știi că ai făcut-o atât de tare.Și prefer să fiu singură, decât cu tine, înger păzitor!Singură…      [..]    Singura care a sperat să nu se lovească de zidul rece azi după ce a primit căldură cât pentru jumătate de iarnă.       [...]     Ai plecat zâmbind spre casă și eu am rămas singură pe drum, singură la semafor, singură în stația de autobuz.Singură..

Stateam astazi, in pauza dintre cele doua seminarii de astazi la fantana la Universitate. De cand a dat soarele, tot mai multi studenti stau pe acolo, fumeaza, asteapta sau, ca mine, citeam devotionalul de astazi. I needed my time of silence. Mi-a venit in minte sa imi verific si blogul, iar la Incoming Links era un blog ce nu avea ce sa caute acolo. Un blog, ce acum, la… 6-7 ore, nu se mai afla la Incoming Links. Nu am inteles niciodata, cum WordPress-ul iti arata la Incoming Links, linkuri de bloguri ce nici macar nu fac referire la blogul tau.. in fine.. Am citit si pe masura ce citeam imi cresteau ochii si mai mari. Nu am putut sa cred. Da, are dreptate goanga asta de fata. As fi vrut sa stau de vorba cu ea astazi, dar nu ne-am sincronizat. De asta am stat o ora degeaba, sa o astept ca sa luam parte impreuna la seminar.. Sa.. stau de vorba cu tine, bre` maica. Sincer, iti multumesc pentru articol. Te rog frumos sa ma ierti. Ma bucur ca ti-ai facut si tu blog, mai comunicam si noi

Ma omoara orasul asta. Nu pentru ca nu il suport ci pentru ca nicaieri in oricare alta parte a Romaniei nu ma simt mai bine. Am momente cand simt nevoia sa ies de aici, simt ca nu mai indur zgomotul claxoanelor, aglomeratia, praful, mitocania unora, cersetorii si gunoaiele. O data plecata de aici, nu stiu cum sa explic, in momentul in care pasesc afara din casa cu bagajele de gat, incepe sa creasca in mine un sentiment proaspat, de usurare. E ca si cum as evada. Iubesc sentimentul acesta. Ajunsa la destinatie ma bucur cat pot de mult de privelisti, trebuie neaparat sa fie prin preajma munti, sa nu stau int-un loc toata ziua si sa ies. Sa respir aer curat. Rece. Proaspat. Asta caut de fiecare data cand parasesc Bucurestiul.

Ma credeti ca dupa 3 -4 hai 5 zile petrecute intr-un loc, incepe sa mi se faca dor de .. metrou.. aglomeratie.. magazine.. caini vagabonzi? Este foarte frustrant pentru ca am vrut atat de mult sa ies si acum nu mai am rabdare sa ma urc in autocar, tren, avion si sa ajung acasa. De asta ma omoara. Ma macina. Nu ma suporta atunci cand traiesc in el si nici nu suporta gandul de a sta departe de el, Bucurestiul asta. Spuneam ca devin agitata.. Ma calmez in momentul in care marti seara, vin de la intalnirile de Marti seara de la Betel cu tramvaiul 41 iar cand urc Podul Grant, intorc capul in stranga si privesc intreaga Cale Giulesti, liniile de cale ferata si Calea Grivitei. Fish eye. Totul curbat de la un capat la celalalt, la Turda, ascultand Flightless Bird de la Iron&Wine. Serile de Martie sunt mai caldute, lumini pana departe in perspectiva si miscarea tramvaiului.. tagadam tagadam.. Atunci respir usurata, cu adevarat usurata. Iubesc sentimentul acesta, pentru ca, stii tu, in partea stanga a Podului Grant, in continuarea Caii Grivita se afla Soseaua Chitilei, iar spre sfarsitul Soselei Chitila intorci inca o data usor la stanga, mergi, apoi dreapta iar eu am ajuns acasa. Singurul loc unde oricat de mult as sta, aglomeratia, metroul, cainii vagabonzi si magazinele nu au loc. In camera mea decorata asa cum nu mi-am dorit, fara birou si scaune. Singurul loc unde aerul e mereu proaspat iar muntii mi-i desenez pe perete. Din cauza asta cred ca nu as pleca niciodata din Bucuresti si nu, nu ma inscriu la “De ce iubim Bucurestiul?”.

Asta scrie la headline atunci cand ma loghez in wordpress. Titlul blogului meu suna ciudat: ma torn in forme noi. Ce Dumnezeu mai inseamna si asta? Cum se poate asa ceva? Dar conceptul meu s-a pierdut usor-usor, pe masura ce formele in care ma turnam deveneau haotice sau liniare. E un intreg proces ce ia fiinta. Nu se poate intr-o singura zi sa te decizi, sa te formezi si apoi sa pleci spre ceea ce va fi o forma finala a cantecului cu care te trezesti in fiecare dimineata.

M-am turnat in forme noi. Ma voi mai turna pentru ca nu am de gand sa ma opresc doar aici. Nu a trecut un an de cand am inceput sa scriu online, dar a trecut un an de cand am avut ideea. Am fost peste tot anul acesta. Locurile unde am vrut sa fiu, am fost. Profesional, am inaintat asa de mult cat nu credeam ca la varsta mea ajung sa stau de vorba cu oameni influenti si sa intru in cercul lor. Cunosc mersul lucrurilor. Sa fiu om de incredere si am renume. Nu e meritul meu asta, nu sunt eu mai buna, dar vad cum Dumnezeu ma formeaza intr-un anumit fel, si imi finiseaza gandurile. Este singura influenta ce nu o pot nega nicicum.

Blogul meu nu a fost uitat nicicum in tot acest timp. Desi, fata de altii, nu imi updatez posturile la zi, tin sa va spun ca am tot scris, doar ca nu am si publicat. Am 41 posts, 1 page, 4 drafts si 5 pending review frumos crosetate. Doar ca incarcatura emotionala din acele posturi m-au facut sa le pastrez doar pentru mine. Cel mai greu gasesc titulul unui post, de aceea m-am decis sa incep o serie de posturi cu titlul zilei povestite si un reper de timp, asta pentru ca am vrut sa scriu despre o saptamana intreaga. Mai am cateva zile pana completez saptamana si deja alte idei am dar nu as vrea sa abandonez primul proiect. Da, este ziua mea. O sa fie party diseara, gratar, si ceva 25 de prieteni invitati. Si pentru ca fratimiu nu poate sa ajunga la paintball si pentru ca ploua si e urat afara, am amanat paintballu si facem gratarul acasa la ora 20. Numai bine pentru el.Se schimba totul. Timpul nu mai are rabdare cu mine, si primesc cadourile pentru care m-am rugat. A fost un an plin. Plin cu de toate. Un an ce aniverseaza 20 de ani de asteptare.

Sa te fereasca sfantul sa mergi cu Claudia la cumparaturi si sa-si ia Cereale in cutie XLsize, iar doamna de la casierie sa nu ii inmaneze o punga potrivit de mare pentru cutie. Si apoi sa mai fie si seara, si Claudia obosita. Vezi tu, atunci cand Claudia este obosita are cea mai multa energie si intra in vorba cu toata lumea: incepand de la caini. maturatorii de pe strada si baietii frumosi ce isi asteapta la metrou iubita cu o punga de struguri.

Blondu` a plecat la Oradea. Astazi. Nu am apucat sa o conduc pe ultimul drum la gara deoarece am fost chemata de urgenta la Radio sa asist la ultima zi de emisie. Claudia este cea mai buna prietena a mea. Nu zic `a fost` pentru ca INCA nu a murit, ci doar s-a dus la aproximativ 700km distanta de mine pentru 3 ani. Ocazional a sa o vad la Craciun, iar eu imi planific un drum pana in Oradea ca sa mergem sa facem baie in apa `din aia calda de transpiri in ea`

Claudia pentru mine este partenera perfecta de cumparaturi. M-a salvat de a-mi cumpara atatea lucruri inutile si totodata a fost langa mine atunci cand am gasit ceva care chiar sa mi se potriveasca. Toate promotiile posibile noi le-am stiut si am profitat de ele. Claudia a fost prima persoana care m-a luat in misiune la Fratele Sandu. Un frate orb, sarac ce traieste impreuna cu sotia si cei doi copii la marginea Bucurestiului, un frate ce te uimeste cu dibacia si ingeniozitatea lui. Claudia m-a invatat ca trebuie sa fiu o `lady` si sa am grija de manichiura mea ;;) [ti pup Blondo]. Claudia m-a luat in tabara, m-a luat pe munte nedormita, m-a condus pe carari ce nici ea nu le stia de a trebuit sa sun la Salvamont, cu Claudia am fost cand m-au piscat plosnitele, tot cu ea sa imi cumpar mobila din camera, aaaaaaa si da, primul meu jogging tot din cauza ei, si apoi a urmat Digul de la Crangasi ce l-am cunoscut tot datorita ei. A fost Registrul Comertului Bucuresti, Registrul Comertului Ilfov, Administratia Financiara si pe unde nu am fost? Cu ea am vorbit despre toate. Cu ea m-am rugat, am citit din Biblie impreuna, ne-am vazut la lucru impreuna, am mers la biserica impreuna. M-a corupt sa merg la biserica chiar si atunci cand nu ma simteam in stare si nu vroiam. Mi-a placut dintotdeauna tactica asta a ei de invaluire. Am donat sange amandoua, bine, am mers impreuna si numai eu am donat ca tu nu puteai [hihi], si multor taximetristi le-am zis sa asculte Micul Samaritean

Am ramas masca prima data cand a acostat un baiat frumos pe strada. Am zis ca nu aud si vad bine. Dar ea era acolo. Clipind des, cu genele ei lungi mascarate si cu ochii de caine, zambea cam tamp, nu mai stiu ce i-a zis, dar a fost un misto, in orice caz. Apoi a urmat Tot Asa de la Registrul Comertului [am inceput sa le punem si nume victimelor], apoi cand mergeam pe dig Crangasi, a fost tipul de lucra ka Orange si fusese acuzat de ceva grav la servici dar care ne-a multumit pentru zambet, mai spre final a fost tipul din Herastrau cand m-a pus Claudia sa dam un tur de parc, ce facea yoga si care l-am deranjat pentru ca nu ne mai puteam abtine de ras. Oricum, de la Claudia am invatat ca totul este trecator. La fel de trecator cum au sa fie si cei 3 ani ai ei petrecuti la Oradea. Sentimentul care il am eu este ca va veni de acolo cu numele de familie schimbat si cu `doi plozi` [citat direct]. Mi-e dor de Blondu` meu. Eu i-s Blonda, ea mi-i Blond. I-am spus in seara asta ca nimeni nu ii va lua locul, dar daca Dumnezeu va raspunde rugaciunilor mele si rugaciunilor ei, cand va veni de la Oradea voi fi gasita si eu cu numele de familie schimbat.

Mai sunt cam 15 minute de emisie a Micului Samaritean. Da, inca sunt redactor aici. Ce mi-a spus Claudia cand mi-am luat la revedere de la ea a fost ce i-am spus eu pasiv acum multe luni: unii oameni intra in viata ta pentru un anumit anotimp, anumit motiv sau pentru o viata. Urmat de `E trecator` ! Claudia, te iubesc! Si daca la plecarea ta am plans in curtea caminelor Baptiste de mi-au sarit plamanii, iata ca acum Fratele Florin isi ia la revedere de la ascultatoriii RMS si iar mi-au dat lacrimile. Am plans si in 41 Clau, si ma uitam pe hi5 de pe telefon la pozele cu tine. Te astept sa vii si sa mergem din nou la cumparaturi. Azi a fost ultima pizza mancata cu tine, ultimul liber la metrou, ultima promotie la care ne-am combinat. Si nu am apucat sa tipam de la etaj!! of!

Imi aduc aminte de profesorul de limba romana din scoala generala. Dupa ce l-am cunoscut, in clasa a V-a, abia asteptam trecerea vacantei pentru ca, in septembrie, sa-l pot intalni din nou. El este profesorul ce incepea anul scolar cu testul predictiv constand intr-o compunere pe teme diferite si in fiecare luna septembrie sau noiembrie a fiecarui an ne indemna sa privim la frunze; la transformarea ce are loc in natura, odata cu inceperea anotimpului toamna. Domn` profesor Doru Stoica, ma ridica in fiecare ora in picioare si ma asculta. Am inceput sa ii invat ticurile verbale si le foloseam in vorbire, descrieri si compuneri. Nu am facut asta pentru ca doream o atentie in mod special, ci ii sorbeam fiecare cuvant si luam aminte la fiecare privire de a lui pentru ca toate acestea aveau talc, ascunzand o dragoste imensa pentru copii si pentru meseria lui. Mai tarziu cand am crescut in clasa a VII-a, chiuleam de la ora de matematica sau pur si simplu dupa ore, imi placea sa ma plimb in parcul de langa scoala. Calcand adanc pe calcaie [mers ce il am si astazi], priveam sus la crengile copacilor retraind fiecare cuvant spus la ora de domn` profesor, dandu-i dreptate. Vedeam cum se schimba culoarea ierbii, cum frunzele de la verde merg spre visiniu si cad pe pamant galbene, moarte. Imi placea fosnaitul frunzelor sub adidasii mei din piata cumparati de mama mea la inceput de septembrie, anticipand totodata nevoia de a purta ceva nou la inceputul scolii dar si suplinind cadoul pentru ziua mea. Dubla specializare. Faini adidasi. Revin. Imi place fosnaitul frunzelor sub picioarele mele si acum. Chiar daca nu port cea mai reusit pereche de adidasi [citat chaos], sunetul si mai ales mirosul de pamant umed ce iese de sub frunze, pentru mine este de neconfundat. Apoi e mirosul de crema de pantofi chinezeasca ce devine necesara o data cu scoaterea din dulap a cizmelor si a pantofilor de toamna. Haina putin mai groasa impreuna cu esarfa ce intotdeauna are parfumul zilei de ieri. Bruma de dimineata. Imi place racoarea diminetii si aburul scos pe gura in drum spre statia de autobuz. Imi plac fetele somnoroase cu buzele invinetite de frig, pungile de sub ochi si corpul incovoiat de amorteala, ma amuza. Imi plac veveritele ce ies mai des in vazul lumii dupa ghinde, imi aduc aminte de Scratt din Ice Age si le urmaresc cu un real interes. Imi plac vrabiutele zgribulite seara si cainii de prin parcuri.

Detaliile am invatat sa le observ de la domn` profesor. Ne spunea ca o compunere nu sta in cuvinte grase si frumoase ci in sentiment si in felul in care iti aranjezi sentimentele. Imi aduc aminte ca dumnealui m-a facut de rusine in fata intregii clase in clasa a VI-a pentru ca am mers la olimpiada de romana vorbind cu alta profesoara. La olimpiada am luat 4. Prima olimpiada din viata mea. In clasa a VII-a am luat nota peste 9 la faza pe sector, calificandu-ma la municipiu unde nota a fost undeva sub 8.50. Imi aduc aminte si cum m-a luat in cancelarie laudandu-ma in fata intregilor profesori, facand sa-mi creasca inima in mine de bucurie. Paradoxul este ca si in clasa a VI-a, si in clasa a VII-a, domn` profesor Doru Stoica m-a notat cu 10 in catalog `pentru participare in cadrul olimpiadei`. Ce l-am mai iubit eu pe omul asta.  Nu pentru ca aveam nota maxima intotdeauna la romana, ci pentru dragostea lui. Am facut salata de fructe la ora de romana, am cantat colinde, am invatat Luceafarul. Am mers la teatru, la operete. Omul asta a avut grija sa investeasca in noi valori si carte, cultura si principii, morala si devotament. Sotia i-a murit calcata pe trecerea de pietoni nu departe de unde locuiesc eu. Stiu ca am citit articolul in ziar, dar nu mai tin minte cand. Are o fata mai mica ca mine cu un an pe nume Ruxanda. Pe ea am vazut-o acum un an din autobuz. S-a inaltat, s-a facut frumoasa. Pe domn` profesor l-am intalnit tot acum un an. Eram in statie,visam, m-a batut parinteste pe umar, atragandu-mi atentia. M-a bucurat mult sa-l revad dar si mai mult, m-am bucurat reamintindu-mi fizionomia si, mai ales, zambetul lui. Un zambet ce insorea o zi de toamna mohorata, un zambet ce ma saluta atunci cand ma vedea, un zambet ce imi scria un 10 in catalog.

” I am a friend of God”

“He came to His own, and His own did not receive Him.

But as many as received Him, to them He gave the right to become

children of God, to those who believe in His name!”  (John 1:11, 12)

“…to them He gave the right (privilege) to become children of God”, and what a privilege it was to hear His voice saying, “Come, follow Me!”   Think of the alternatives – of not following Jesus.  Where would I be today?  Where would you be today?  Think of the alternatives – of going in the direction of our human nature and not in the way of our Lord.   Where would we be today?

As I have mentioned before, I was the last of five children.   My parents were saved from a life of deep sin and thorny paths about three years before my birth.   I have thought so many times, what if they had not found Jesus when they did – I wonder what would have become of them – of what would have become of me.   Those are the alternatives we should consider – what if we had not heard the voice of our Lord saying, “Come, follow Me!”    I wonder where I would be today and what I would be doing – where you would be today and what you would be doing.   Some things are obvious – other things are not.

It is difficult at best to speculate on what would have been, but it’s not difficult for me to say, “Praise be to the Lord who gives us the victory!”   That note of praise is expressed in the present tense.  The past is in the past and there is not a lot I can do about it whether it is good, bad or indifferent.  Tomorrow is yet to be.  I have very little knowledge of what I can expect tomorrow, but today I know that my life is in victory with Jesus.   I am in victory with Jesus because He called me to come, follow Him, and I said “YES!” and began to follow the Savior.  At that moment in time when I was only five years of age, He made me to be one of His children – I am a child of God.

One further thought, when He called me I had no idea where He would lead me – what paths He had chosen for me, but I followed knowing He would never fail me.   Wherever I may have stomped my toe it was only because I had for a moment in time side-step His divine guidance for me.  It was me who went astray – my Lord never has failed me.  But now, it is like He has been leading me toward the sunset – now He takes me to the highest point in the Rocky Mountains (an example only) and He invites me to turn and look from whence He has brought me.      At no point can I see one bit of evidence that He has ever failed me or disappointed me.   His life and my life have been so intermeshed together that He has become my dearest Friend, dearer to me than my only brother.

I am a child of God.   Nothing more needs to be said, except for me to ask, are you a child of God?   Here is your answer – your solution to an unfulfilled life, “(To) …as many as received Him, to them He gave the right (privilege) to become children of God, to those who believe in His name!”  (John 1:12)

Intotdeauna am un moment de ezitare de fiecare data cand apas shooter-ul. Mi se opreste respiratia, iar acel `sa ma ajute Dumnezeu` il rostesc in gand. Sunt atat atat de concentrata, incat dupa ce ridic mana dreapta de pe aparat, degetele sunt anchilozate si trebuie sa le misc pentru a-mi reveni circulatia sangelui. E o senzatie ce nu se compara chiar si cu cel mai bun sarut avut vreodata. Totul se petrece in 3 secunde: timpul maxim de a nu se schimba atitudinea modelului. Oricat ai fi de profi, ai foarte putin timp la dispozitie ca sa declansezi, dar trebuie sa fie un cadru gandit, cu mesaj si emotie. Asa ca, ard de nerabdare pana descarc pozele din aparat. Sunt constienta de faptul ca piata din Romania este saturata de fotografi, si pentru a fi observat trebuie sa fi bun si unic in ceea ce faci.

Un cadru ce nu am crezut ca va merge. Full size, in ochii miresei se poate observa silueta fotografului. Ioana este o fata pe cinste, un zambet larg in ziua nuntii, o mica aristocrata si, bineinteles, este fooarte frumoasa . Multumesc voalului si blitzului.

.

Ma intorc la prima mea nunta, Ionut si Claudia, Afumati. M-am simtit foarte bine la nunta lor, povestea lor de dragoste m-a sensibilizat [eu sunt mai emotiva, recunosc] iar nasii lor-minunati. Poza Claudiei nu am gandit-o. Am ridicat aparatul si am declansat, fara sa vad. Norocul incepatorului as putea spune

Nunta de la Constanta, Remus si Laura a fost cu mult peste asteptarile mele. Oamenii din partea aceea a tarii sunt altfel. In port, in vorba, in stil. Totul a fost la superlativ. Cadrele mele preferate:

* Cocktail de cuburi de gheata*

Pe Patricia am intalnit-o la nunta Lidiei si a lui Dan de la Targoviste. Alintata Patty, am dat de ea si la nunta Elenei si a lui Catalin din Bucuresti, facand acelasi lucru. Veti vedea voi despre ce este vorba.

*nu o deranjati*

Nunta lui Gabi si a Emei a fost foarte faina. Multe domnisoare de onoare si cavaleri draguti. Multa lume buna si mult zambet. Cele 3 printese sunt surori si le-am adorat din prima clipa.

*cum unde e focusul? IN SPATE! Ce? Nu-l vedeti?*

*Sergiu fotografiaza nunta, Cristina toti cainii*

[cainele asta mi-a intors spatele:(]

Mie imi plac copii. Cainii. Si majoritatea pozelor mele sunt out of focus. Cateodata le nimeresc. Mi-e dor de Silvia & Sergiu. Sa aveti un timp fain in U.S.A. Iar in ceea ce priveste pozele.. discutam

Am stat toata ziua uda la picioare, cu pantalonii uzi in genunchi deoarece am fost si ingenuncheata. Nu m-a silit nimeni, ci doar propria-mi placere m-a adus aici. Pozele se copiaza in computer, le import imediat si tocmai am primit un telefon de la Domnul Gabriel Macovei, mergem la film. Ultima data cand am mers cu el undeva a fost prin vara: Hard-Rock Cafe, si ceva poze in parcul Herastrau. Atunci aveam eu alergia de vara, nu uit momentul.

Trenul vietii. Interesanta alegorie, as putea spune. Ideea este ca oricum nu a iesit ce ne-am propus. Nu a iesit nici pe departe, nici pe aproape, dar a fost o zi faina. Vedem dupa prelucrare ce va iesi.  Eu ar trebui sa stau acum sa scriu acest post care am vrut sa fie despre nimic, dar ma fura pozele. Asa.  In 5 minute decolez, sper sa gasesti ochelarii mamei tale si drum bun la Brasov.

Alexandru era cam beat, recunosc. Oricum, de pozat, poza foarte bine. Enjoy the picture! si multumesc mon cher, pentru ziua de astazi.

Unde?   Suceava

Cine?   Claudia

Cand?  Weekendul acesta

Cum?   Eu cu trenul, ea cu trenul

De ce?  Ascultati cantecul

Acolo unde se agata harta in cui, oamenii sunt altfel. Prinsi intre valori morale, crestinism si traditie, isi duc existenta simplu dar intens. Privesti in ochii lor si vezi lucrurile despre care ei iti povestesc. Intreaga viata lor se deruleaza prin pupila albastra, pe tenul alb-rosiatic, pe buzele exfoliate de vant iar tu vezi lucrul acesta. Mi-a placut sa stau si sa ascult povestiri din tineretea mamei Rodica, intr-o camera incalzita de o soba de teracota mare de culoarea scoartei de fag, o camera ce miroase a ieri. O palma ridata si o voce calda.

Apoi am fost la Palma. Acolo, vantul dinspre Suceava coteste la Radauti luand cu el si pe cel de prin satele din jur, urca pe serpentine pentru a se intalni cu cel ce vine vajaind dinspre Vicovul de Sus. Iti flutura parul atat de tare incat nu ai timp sa te aranjezi, rasuflarea si te grabeste si tu ramai mut in fata privelistei. O minune. O palma din priveliste lipseste, fiind acoperita de paduri, paduri, paduri.

Cand ti-am tras palma peste fata nu mi-am masurat forta. Iarta-ma. Printre norii albastrii, de catifea, hamsterul Simi clipeste repede si Claudia, Blondu` meu , sta cu nasul in vantul ce bate peste balustrada de la mall-ul din Suceava. O palma lipseste din luna, in aceasta seara. Cerul este senin, sute de luminite in vale, razele lunii bat in raul Sucevii, lumineaza campul, masini, faruri, oameni, turnuri.. iar noi suntem numai in tricou. Frig! dom`ne, frig! Dar cum poti sa stai si sa vezi panorama fara sa rezisti a te catara? Off..! Imi place ceasul alb.

La inceput iti transpira palma cand ma tineai de mana.

Si asta poza este facuta la ultima nunta de pe anul acesta, 8 noiembrie 2008, o zi in care nu a plouat dar a fost foarte frig. Sergiu cu Silvia au revenit din tarile straine. Mi-am adus aminte de fobia Silviei fata de `javrele` ce umbla pe la noi, prin Romania, tocmai de aceea ii dedic aceasta poza.

Sa fiii intr-un shias bun!

Cartierul meu nu te impresioneaza cu nimic. Zona unde locuiesc  este, relativ, linistita. Seara cand ajung acasa, la parculetul din capul cartierului mai am norocul de a da peste manelisti ce asculta, bineinteles, manele in BMW-urile si Audi-urile lor. Oamenii acestia sunt inofensivi pentru mine. Am trecut de mult peste misto-urile lor iar ei s-au obisnuit cu faptul ca nu ii bag in seama cand trec pe langa `cuibul` lor.

Asta in primul rand. In al doilea rand, pe masura ce inaintezi pe strada Maica Teofana dai peste caini. Multi caini. Multi caini vagabonzi. Acum, mie imi plac cainii. Imi plac si cainii din cartierul meu. Treaba este ca nu doar o data a trebuit sa ocolesc intreaga zona pe strazi laturalnice deoarece intreaga haita de caini s-a trezit ca nu ma cunoaste exact in serile cand eu eram foarte obosita si doar de ocolit nu imi ardea mie. Ii iubesc asa cum sunt. Cu 4 picioare si dinti fiorosi.

Daca ai trecut de caini, si iti indrepti privirea spre sfarsitul strazii chiar inainte de a face dreapta pe strada mea ai sa vezi ceva ce nu iti dai seama ce este. Nici eu nu stiu sa descriu exact zona respectiva. Iar daca ai noroc, prinzi trenul trecand pe acolo, fiind introdus in peisaj cu totul. Linia Bucuresti- Ploiesti trece prin spatele casei mele. Doar un cunoscator stie ca pe deasupra casei mele este linia aeriana pentru aeroportul Baneasa. Iar avioanele sunt la o altitudine destul de scazuta ceea ce determina zgomotul de cateodata te trezesti noaptea. Le invatasem la un moment dat: era trenul pe la ora 12 noaptea fara un sfert, apoi avionul la ora 00.05 si apoi la inca 5 minute alt tren dupa care eu mergeam la somn.

Nu te atrage nimic la zona aceasta. Mie nici numele nu imi place : cartierul Chitila chiar daca locuiesti in Bucuresti. Apoi mai sunt cei care fac conexiunea cu Gore din Chitila, un simplu om care si-a luat un nume al localitatii ce se afla la iesirea din Bucuresti. Si mai este parculetul. Tin minte ca, atunci cand eram mica, erau foarte multe tufisuri, gunoaie si se vindeau butelii pe gaz. Stateau oamenii la coada la schimbat de butelii, schimbau o vorba- doua, fumand in atmosfera comunista. Astazi am vazut un afis ce anunta o serie de concerte in cateva parcuri bucurestene si cu uimire am gasit si parculetul din apropierea casei mele in cadrulnu stiu carui program social. Multumita noului primar, sistemului guvernamental, toti huliganii, cainii, trenurile si avioanele le-ai uitat iarna aceasta pentru ca au decorat parculetul ata de dragut incat este o placere pentru mine sa ajung seara acasa si sa vad luminitele. Copacei artificiali, pinguini, Mos Craciun, om de zapada, reni toti cu beculete colorate. In seara asta am mers sa vad mai de aproape si era un copil de aproximativ 3 ani. Cu glasul lui cristalin mi-a spus ca renii sunt facuti din cristal si ca Mosului nu ii este frig . Am citit bucuria de pe fata lui, copilaria din glasul si mi s-a facut dor. Daca ai reusit sa faci un cartier de copii sa se bucure si nu numai felicitarile mele. Cartierul Chitila, de pe Soseaua Chitilei din sectorul 1, Bucuresti avea nevoie de asa ceva. Si eu am simtit bucurie in seara asta si mi-a placut foarte mult tot ce am vazut. Maine seara voi zabovi mai mult acolo.

Ce mi-a adus mie Craciunul de anul acesta? Mi-a adus concertul la care am visat incepand cu clasa a VI-a. Imi aduc aminte ca ascultam piesa It`s OK, la CDplayer-ul primit de Gabi de la niste britanici. Eu aveam Walkman cu ecran digital, aveam la ce asculta muzica, dar CD-ul cu bonus video track mergea doar la aparatura lui.. asa ca, de multe ori il foloseam fara sa il anunt.

Mi-a adus oamenii pe care ii iubesc mai aproape de mine. Pe Ligia din Craiova, pe Cristina din Codlea, pe Claudia din Oradea. Mi-a adus multa munca @home, promisiuni implinite si pe mine mai devreme acasa. Mi-a adus un parculet de poveste si un caine mai bland. Mi-a adus colinde in autobuze, si o seara de colindat printre apropiati. Mi-l aduce pe Liviu, pe unchiul Vali. Nu-mi aduce zapada si factura mai mica la telefon.

Toata lumea la final de an isi face un bilant despre cum? ce? cat? unde? s-au cheltuit bani, sentimente si timp. Pentru mine, “la anul” inseamna astazi, asa ca nu cred ca are rost sa ma opresc pentru a ma gandi ci sa continui. Nu conteaza ca petrecerea de Revelion a fost un esec total sau ca nu am avut parte de ceea ce mi-am dorit anul acesta, ca am gresit fata de anumite persoane, fata de sefi, parinti, prietene, prieteni. Toate au trecut. E un moment bun pentru a lua totul de la capat. Eu ma apuc de lucru incepand de maine. L-am sunat pe Fernando de la Caransebes astazi pentru a ma convinge singura de faptul ca exista asa ceva si in anul 2009. Ce pot sa zic? Am ras si m-am convins. Va recomand si piesa Intoarcerea lui Vlad Tepes. “Artistul” mi-a spus ca: “asta piesa e noua, numa` de 3 zile e pe internet si deja au ascultat-o 1800 si ceva de oameni. E mai hip-hop, asa. Mie imi place sa cant hip-hop, nu imi place sa cant manele. Intr-o saptamana, asa, mai iese 3 piese tot hip-hop, daca tot va intereseaza domnisoara…” E ok. Pentru inceput de an, e ok.

SUNT … in love [ooo daaa.. pe asta nu o stiati]
AS VREA … sa mananc bomboane negre, olandeze, dar gustul lor tot imi aduce a miros de petrol
AM  …o dunga portocalie pe unghia degetului mare de la piciorul drept
PASTREZ … monede, hartii vechi si florile ce le primesc
MI-AS FI DORIT … sa nu dorm atat de mult
NU IMI PLACE … grandomania
MA TEM… ca voi dezamagi pe cineva, intr-un anumit moment
AUD … pe mama spunandu-mi sa imi aranjez lucrurile in camera
NU CRED … ca voi refuza vreodata ciocolata
IMI PARE RAU … ca nu mi-am vizitat bunica anul ce a trecut
IMI PLAC … masajele terapeutice, sedintele spa si, nu stiu de ce, oglinzile
NU SUNT … o bucatareasa iscusita dar imi ies niste prajituri atat de bune.. aaaah!
DANSEZ … la nunti dupa ce se sparge petrecerea, cand Sergiu asteapta plata. Dansez ATAT de bine incat se rusineaza TOTI de mine
CANT … in baie, pe strada, in somn?- nu stiu. Dar cred ca as avea o cariera in lumea muzicii. Ma gandeam sa ma inscriu la Megastar
NICIODATA … nu tin ochii deschisi atunci cand stranut.
RAR … reusesc sa ma tin de un argument.
PLANG CAND PRIVESC … la A Walk to Remember, The Notebook. Nimic mai mult.
NU SUNT INTOTDEAUNA … tactful [cum se spune in romana?]
NU IMI PLACE DE MINE PENTRU CA … niciodata nu gasesc o rochie sa imi placa
SUNT CONFUZA … de ce Gabi nu reuseste sa aiba o relatie cu o fata pentru mai mult de 2 luni [scuze, Gabi]
AM NEVOIE … de o geanta mai mare in care sa imi incapa toate lucrurile necesare in fiecare zi
AR TREBUI … sa merg in bucatarie pentru micul dejun iar apoi, la dus.

Copyright Jasmine Star. Si daca tot e prima zi a anului si majoritatea dorm, ma gandesc asa: sa fie o leapsa catre cativa din blogroll-ul meu. Chaos, Vaxaly, Lavinia, Viviana, Academia Nae, Freena, Toma si Adrian Sarbu.

Am descoperit video-ul la Academicianul Nae si nu am putut sa nu il preiau.  Mie mi-a placut mult. Enjoy!

De maine ma apuc de treaba.

Ma apuc de invatat. Ma apuc sa imi xeroxez cursurile ce imi lipsesc [vai, Doamne! am de xeroxat tooaaate cursurile], ma apuc de facut temele lipsa de la seminarii [vai, Doamne! am de facut temele la tooaaate seminariile]. Promit solemn sa fiu constiincioasa si sa ma trezesc, de acum in colo, incepand cu ora 6 dimineata [Doamne, ai mila de mine, nu stiu ce vorbesc!] si promit sa incep cura aia de slabire ce am tot amanat-o incepand cu data de 04.  01. 2007.

Ma apuc de lucru. Ma apuc de emisiuni, spoturi [era sa zic sporturi ], de editat, inregistrat, ascultat, incuiat usa si plecat acasa. Ma apuc sa ma comport ca atare si sa imi programez oamenii pentru discutii. Promit solemn ca voi da tot ce am mai bun din mine, si ca ma voi stradui sa fac lucrurile calitative, doar asta se asteapta de la mine.

Ma apuc sa iubesc. Vreau sa ma apuc sa iubesc cum nu am mai iubit vreodata [asta daca cunoasteti episodul], mai mult decat atunci, mai mult decat acel conflict dramatic de rol si vreau sa o fac bine. Si nu doar atat, vreau sa iubesc pe toti. Prieteni, mai putin prieteni.

De maine.. dar incep de astazi cu o parte din sarcini, asta ca sa fiu sigura ca ma voi tine de treaba.

Primul gand ce l-am avut astazi atunci cand m-am ridicat din pat la oras 10 a fost ca astazi e joi, maine este vineri: maine am primul examen la facultate => va trebui sa invat in noaptea aceasta ceva pana mai spre dimineata. Atat. Al doilea a fost despre cum imi voi organiza timpul astazi la lucru.

Am plecat de acasa cu Stefan si am pierdut autobuzul fiind nevoiti sa mergem o statie pe jos pana la tramvai. Atat. O data ajunsa la birou, mi-am pierdut timpul cautand suportul pentru ceea ce aveam de gand sa inregistrez.

Acum editez ceea ce am inregistrat. Imi bat capul, nu gasesc pliciul acela din voce intre undele ce sunt cam aglomerate, ma uit, incerc, imi iese sau nu-mi iese, nu stiu. Am aruncat ochii pe fereastra si! Uimire! Ninge:) Am fugit repede in biroul alaturat pentru a da vestea. Pentru prima data in iarna aceasta ninge ca in povesti in Bucuresti, cu fulgi mari si pufosi. Cad incet pe pamant, reusind sa acopere mai totul in alb in cateva minute. Ninge. Si ma bucur la fel de tare ca in vremea copilariei mele. Acum fac legatura. La intersectie, azi de dimineata, era o utilitara mare, pregatita pentru dezapezire. I-am zis lui Stefan: `uite, aia sta acolo gata sa dezapezeasca`. Atunci nu avea ce. Acum inteleg.

In timp ce stau sa invat la examenul de contabilitate, ceea ce nu prea se intampla, am o conversatie la telefon cu Alexandra, colega mea de facultate. Bineinteles ca, in situatia mea, se afla si ea, si alti 160 de studenti la zi, in anul 2 la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Administratie si Afaceri, specializarea Administratie Publica din toti cei 168. Si asta pentru ca, ceilalti 8 sunt tocilari, neavand nici in mana nici in clin cu diversitatea, prea acaparati de vocea puterii lor intelectuale ce le cauzeaza cosuri si scaderea in greutate. Hai sa nu fim rele, Alexandra.
Asa.. treaba este ca, ce e drept, nu am mai scris nimic de mult timp pe blog, dar persoana care se roaga de mine sa scriu este ea. Am rugat-o sa imi dea un topic pentru urmatorul articol. Din lipsa de inspiratie, poate, dar foarte catchy pentru mine, m-a rugat sa scriu despre ce culoare ar trebui ea sa isi vopseasca parul.

Nu cred ca o cunoasteti pe Alexandra, nu cred ca am povestit despre ea aici, pe blog. Daca o veti intalni, veti ramane uimiti de inocenta fetei ei, asemenea unui copil. Un ten fin, fara riduri, barbia ascutita, ochii negri ce-mi aduc copilaria mai aproape de fiecare data cand la ei. Un parfum hispanic inmiresmeaza camera atunci cand ea paseste in incapere. Mie imi place de ea. Si de parul ei. Stateam in urma cu cateva zile, azi e joi deja, sambata mai exact, in curtea facultatii. Era o zi insorita, cam putine de genul acesta in ultima vreme in Bucuresti, in fine. Stateam pe banca, langa Alexandra in asteptarea rezultatelor la examenul de Drept Penal (ce l-am picat). Lucrul care mi-a atras atentia a fost diversitatea culorii parului ei. Fara sa stiu gandurile ei sinistre ce mi-au fost expuse in cadrul acestei discutii la telefon, asa cum am mentionat la inceputul articolului, am admirat nuanta de roscat, saten, cafeniu, gri ce apare in parul ei cand soarele ne mangaie noua, restul muritorilor, fata.
Trebuie mentionat faptul ca, pana acum nu a avut nici o decolorare, nuantare, vopsire a parului. Mi-a placut frumusetea naturaletii ei. Mi-a placut faptul ca parul ei, este in totala armonie cu sprancenele, pometii si buzele ei. Firul lung, gros si sanatos de par straluceste metalic chiar si atunci cand nu este soare afara. Aduce a.. prospetime, ceva nou, necotidian, daca pot spune asa. Eu personal, nu sunt pentru ca Alexandra sa se vopseasca. Imi place asa de mult exact cum este ea acum incat nu as schimba la ea nimic. Stiu ca am fost rea, si in discutiile noastre am adus aminte de anumite defecte fizice, dar, acum, asa cum e ea, as lua-o la pachet pentru maine la Examen. Asta pentru ca ma bazez pe ajutorul ei, sa fe primit ! Haide sa facem un poll. Pentru a o ajuta sa se decida. E frumoasa. Ii sta foarte bine in rosu. Convingeti-va. Votati.

(Pont, daca sunteti cu mine si Alexandra nu se vopseste, promit sa va dau numarul ei de telefon )

photo:  Sergio

Nu. Nu am dormit. Ce rost are? Mie a inceput sa imi placa sa adorm cat mai de dimineata si sa ma trezesc cat mai pe inserate. Si pentru ca am avut nevoie de Jacobs 3 in 1, Finetti, Pepsi si Third Day ca sa make it through the night, va las spre ascultare o piesa antrenanta. O invidiez pe Silvia pentru ca a fost la concertul lor in S.U.A. O sa vina si timpul meu. Soon. Este ora 6.51. Buna dimineata

Q: Ce se intampla daca pe site-ul www.paginiaurii.com, in sectiunea “Cauta” scrii ” pe cineva muncind”?

R: Priveste mai jos.

HINT: Celor care lucrati, sa lucrati mai cu spor

Copyright Coco

Incepe sa-mi fie frica deja..

Poza a fost primita prin e-mail de la Silvia, my ex-boss.

M-am trezit de dimineata intrebandu-ma ce trebuie sa fac astazi. Aveam totul de ieri planificat dar la acea ora matinala [ a se citi ora 9 si jumatate] nu puteam sa imi adun gandurile. Bine, usor- usor, pe masura ce coboram scarile spre bucatarie mi-au revenit simturile. La ora 10 ajungea seful la lucru, la ora 14 aveam programare la oftalmologie, la ora 18.30 la Betel pentru intalnirea de marti seara.

Seful nu a venit, dar asta nu este o problema. La oftalmologie, doctorul m-a diagnosticat cu o conjunctivita asa ca, nu am voie sa port lentilele timp de 2 saptamani pana ma vindec. Daca mai punem la socoteala starea avansata a miopiei mele si faptul ca nu am ochelari de rezerva as putea spune, pe sleau, ca sunt chioara rau de tot. Da, in weekend voi fi prezenta la Suceava pentru o nunta. In afara de faptul ca trebuie sa fiu o prezenta agreabila, nu trebuie sa ma fac ochii mici pentru ca nu vad. Great! Sa nu mai spun de lucru, facultate si drumul spre casa: toate locuri unde trebuie sa imi folosesc ochii, dar nu voi putea. Ma gandesc serios la achizitionarea unui labrador sau al unui prieten/prietena care sa fie dispus/dispusa sa ma insoteasca peste tot, sa-mi citeasca tot si sa ma indrume. Se ofera cineva?

Auzi la mama..

O sun astazi sa o intreb daca are timp sa mearga martea viitoare la ora 17.00 la o programare pentru a proba rochii de mireasa. Bineinteles, flatata de intrebare raspunde dragut si suav ca da. Apoi, ma intreaba daca am mai pus ceva pe blog.. Haa?? :O:O:O:O:O:O:O:O:O:O:O :|:|:|:|:|:|:|:|:|:|  De cand cu internet la servici, mama mea s-a apucat sa fie o vizitatoare fidela a blogului meu? Multumesc mama, uite, dai click aici si vizitezi si blogul celuilalt copil al tau, Gabi. Ca sa fie intr-un ceas bun. Trebuie precizat ca orice manifestare sau scriere este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Atat doar.

De ce sa-mi fac programare la probat rochii de mireasa? Pai, uite asa.. din cauza ca e prea frumoasa rochia:

Cred ca ar fi frumos din partea mea sa ii urez mamei un La Multi Ani! cu ocazia zilei de 8 Martie.. Cadoul ce i l-am facut mi-l planificam de mult sa i-l dau, acum am prins momentul. Multumesc pentru sustinere mama..

Step one you say we need to talk
He walks you say sit down it’s just a talk
He smiles politely back at you
You stare politely right on through
Some sort of window to your right
As he goes left and you stay right
Between the lines of fear and blame
And you begin to wonder why you came

Where did I go wrong, I lost a friend
Somewhere along in the bitterness
And I would have stayed up with you all night
Had I known how to save a life

Let him know that you know best
Cause after all you do know best
Try to slip past his defense
Without granting innocence
Lay down a list of what is wrong
The things you’ve told him all along
And pray to God he hears you
And pray to God he hears you

As he begins to raise his voice
You lower yours and grant him one last choice
Drive until you lose the road
Or break with the ones you’ve followed
He will do one of two things
He will admit to everything
Or he’ll say he’s just not the same
And you’ll begin to wonder why you came

Am plecat la Suceava. Da. Din nou. Va pup

Intrebare: De ce nu exista Premiul Nobel in matematica?

Raspuns: Pentru ca prietena lui Alfred Nobel a fugit cu un matematician, iar el nu a fost casatorit niciodata..

Mi se pare mie sau WordPress imi arata articolele de la cel mai vechi la cel mai nou, descrescator in pagina?