Intrebarea zilei

Nu vad mai nimic atunci cand ma trezesc dimineata. Sunt destul de ametita de somn si impiedicata pentru ca, dimineata / ne dimineata, eu chiar nu vad fara ochelari.. iar la orele matinale cand se intampla sa ma ridic din pat, cautatul ochelarilor este ultimul lucru care l-as face. Apoi, dupa constientizarea starii mele, dimineata isi continua drumul prin viata mea indreptand-se spre cote mai normale.

Azi dimineata, m-am trezit oarecum in intarziere si asta pentru ca am dormit mai mult.. mult mai mult.. si am intrat in timpul necesar pregatirii de dimineata (spalat, aranjat, imbracat, mancat, plecat – nu neaparat in ordinea asta) intrand in modul repede. Am zis ca era dimineata, dimineata functionez doar pe lent, modul repede este o marire a vitezei, nu foarte mare.. dar nu pot sa vorbesc de turbo.. asta este pentru situatii exceptionale.. In dimineata asta am vrut sa mananc inainte de a pleca de acasa (da, este foarte sanatos breakfastul) salata de ton cu porum si rosii. Mi-a fost foarte mare lene sa mai stau sa spal si sa astept sa se scurga salata asa ca am renuntat la ea, restul lucrurilor, tonul si porumbul, le-am turnat din conserva iar rosiile din frigider taiate direct in farfurie. Simplu si Rapid (doar nu sunt pe modul turbo). M-am dus sa spal rosiile la chiuveta din bucatarie inainte de a le taie sii o aratare neagra , relativ mare pentru cele de teapa ei, cu picioare incerca sa fuga de jetul de apa.. nu am respirat pentru cateva momente dar nici nu am tipat pentru ca eram prea adormita, nici nu prea vedeam exact ce este, m-am multumit cu denumirea de “gandac” – imputit, am adaugat eu. Am marit jetul de apa si am observat cum chiuveta se umple cu un start de vreo 5 cm (iaras spun, nu prea vedeam bine) de apa si Domnul Negricios urmeaza sa se inece. M-am bucurat ca nu imi ocupa prea mult timp pretios aratarea din chiuveta, am incercat sa il ajut sa se duca pe scurgere dar era prea mare asa ca, lasand apa sa curga m-am rugat sa se inece cat mai curand.

Stiind ca nu este cale de scapare, apa il inconjura din toate partile, peretii chiuvetei sunt inalti, pe scurgere nu are loc, m-am intors sa imi pun ingredientele in castron sa mananc si eu.. siii.. cat m-am intors sa desfac conserva de porumb si inapoi sa o scurg in chiuveta.. vietatea aia disparuse. Si acum intrebarea care m-a bantuit toata ziua: Unde s-a dus gandacul? Nu avea unde sa se duca si nici nu era genul care zboara.. M-a trecut un fior rece si mi-am continuat treaba. Abia in trafic mi-am adus aminte de Domnealui iar de atunci imi imaginez cum ma asteapta acasa o armata gata sa ma pedepseasca pentru ca am vrut sa il inec pe un reprezentant de al lor. Sau.. se spune ca pisicile au 9 vieti.. gandacii cate au?

Baba

Nu mereu imi este dat sa ma pot bucura de o cana de ceai asa de aromata si placuta precum cea prezenta in fata mea acum. Am descoperit un nou sortiment si sunt mai mult decat fericita atunci cand imi prepar licoarea.

Astazi este Joia Mare, iar toata sarbatoarea Pastelui e destul de confuza pentru ca insemnatatea acestei date calendaristice este aceeasi pentru mine in fiecare an, ce se nimereste sa fie sarbatorit; aceasta este alta treaba. Acum cativa ani, stiu ca Pastele a fost intr-o zi de 12 aprilie, bucuria mea dubla nu?

Ma fascineaza un cuvant din dialectul africanilor ce frecventeaza biserica mea. Este un cuvant ce se acorda doar persoanelor care au un impact in viata celorlalti, fiind o onoare sa ti se atribuiasca aceast titlu. Trebuie sa ai urmasi pentru a deveni ceea ce, etimologic, cuvantul iti atribuie: onoarea si cinstea de a fi trait o viata, nu neaparat lunga, dar spre folosul altora; ca astazi cei de langa tine sa traiasca spre folosul tau. Prima data cand am auzit cuvantul, am ras. M-am simtit prost, apoi; dar in timp am invatat dragostea pentru acest patriarh: Baba.

Baba astazi implineste o onorabila varsta. Nu, nu este vorba de nigerianul din biserica, ci tatal meu. Nu pot sa zic decat ca ii multumesc pentru tot. Cuvant simplu ce exprima o gratitudine si o dragoste de neimaginat. La Multi ani, tata!

Cuvinte si Sentimente Lipsa

“Kind words can be short and easy to speak, but their echoes are truly endless” – Mother Teresa

Ma gasesc din nou intr-o zi de duminica, seara tarziu in fata calculatorului. Saptamana aceasta nu s-au intamplat multe cu mine, nimic sa imi dea inspiratie sa scriu iar in acest moment am, ceea ce se numeste, writers block. Da, si cat de putin am scris.. In lipsa cuvintelor si a sentimentelor transmise, va las piesa ce mi-a chinuit dupa-masa de astazi pana ce nu am pus-o pe play si replay din nou si din nou. O seara frumoasa.

Sunday Randomness – Despre sarbatori si pace

“The soul should always stand ajar, ready to welcome the ecstatic experience” – Emily Dickinson

Mi-a placut foarte mult filmul “Lista lui Schindler” si sa nu credeti despre mine ca nu imi place sa citesc, m-am gandit sa citesc cartea apoi; dar sunt o persoana vizuala, intreaga mea existenta din ultimii ani s-a bazat pe imagini si analiza acestora. Scena de la final a legat ganduri si evenimente trecute de prezent si ceea ce voi fi eu in viitor.

Sunt fascinata cum, imi place mie sa spun, poporul evreu are nevoie de un singur eveniment pentru a-l transforma intr-o sarbatoare nationala. Evreii sunt poporul cu cele mai multe sarbatori nationale pe an si totusi in mijlocul acestora, reusesc a-si aduce aminte de predecesorii lor, de suferintele celor dinaintea lor. In mijlocul petrecerii se servesc ierburi amare precum hreanul, pentru a le reaminti, spre exemplu, de robia Egiptului. Toate aceste ritualuri le-au fost trasate mai dinainte de catre Divinitate, respectandu-se si astazi de catre  o mare parte din comunitatea evreiasca. Partea mea preferata din cultura evreilor este cea cu privire la pietrele de aducere aminte. Exact ca in scena de la finalul filmului, cand fiecare membru al fiecarei familii salvate de catre Schindler, in rand indian, asteapta pentru a depune o piatra de aducere aminte pe mormantul acestuia. Pietrele semnifica cea mai inalta consideratie pe care un om, eveniment o poate avea, pentru un evreu, sunt un lucru atat de banal si totusi, atat de dainuitor. Sunt modalitatea prin care un lucru incheiat este onorat si apreciat.

Am ceva pietre de aducere aminte pastrate in cutia mea. Sa incep prin a va povesti cum am obtinut pasaportul in mai putin de o ora? sau cum am scapat dintr-un accident doar uitandu-ma la masinile care zburau pe deasupra capului meu? sau cum eu am devenit o piatra de aducere aminte pentru McDonald`s-ul din Chisinau? Eh, asta e legenda deja. Important este ca, fie trecute sau recente, fie ca am ras sau plans, ca am alergat, m-am consumat, am iubit, am jignit, tot ceea ce am gandit am simtit, de fiecare data cand m-am frant am lasat piatra impreuna cu bucata din mine si imi este dor de oamenii in care am investit. Refuz sa cred ca moartea este finalul sentimentelor ce m-au intins si strans, in acelasi timp, in fel si chip pentru a scoate esenta parfumului frumosului din mine. Raman aproape de iubire; fara ea, nu sunt nimic.

 

La multi ani, dragul meu!

Eram zilele trecute in troleibuz (da, circul si cu troleibuzul) si ma pregateam sa cobor. In spatele meu, un cuplu de batranei; el si ea. Intotdeauna mi-au placut cuplurile de batranei care se plimba prin parc, se in de mana, altii se saruta, mi se pare atat de idealista dragostea lor si, in adancul sufletului meu, imi doresc sa am parte de asa ceva cand ii zaresc.

Am coborat o treapta iar cei doi batranei din spatele meu au inceput sa vorbeasca:

Ea: Mergi cu mine!

El: Nu merg cu tine..

Ea: Ba mergi cu mine! De ce sa car eu?! Cari tu!

El: Mai femeie, nu pot sa merg cu tine.. Sunt obosit.. Ma duc direct acasa

(in zona este un Mega Image, banuiesc ca despre acel magazin este vorba)

Ea: Ba mergi cu mine! Ei, asta-i buna! Uite, te asezi pe banca la soare, eu intru in magazin, imi fac cumparaturile si cand ies, cari tu sacosele!

El: (incurcat de situatie si fara scapare, printre dinti rosteste) cotoroanto!

Apai, dragoste din asta, cu nabadai.. nu doresc decat celor care au puterea de a nu se lasa afectati de vreo situatie.

Astazi este ziua lui Liviu. Implineste.. hmm.. 29 de ani si pentru ca stiu ca dragostea noastra este pasional nabadaioasa si ca imi doresc, sincer, sa apuc sa ma numeasca cotoroanta la batranete in timp ce mergem cu troleibuzul, de dragul zilelor tineretii. La multi ani, dragul meu! Eu, da, te iubesc!

vedeti voi, Liviu intotdeauna mi-a sustinut gusturile in materie de pantofi

 

What can a lion`s soul do to you?

Press play and read

“The first step, my son, which one makes in the world, is the one on which depends the rest of our days” – Voltaire

Sabrina could only feel how he felt only by the looks he gave her. Those blue, small eyes could change form, shape and colour not only by light`s intensity but by every thought that crossed his mind. And they were so many, she knew. She sensed she was facing a mighty character waiting to be shown a new way of approaching life`s elementary things. She could see how he wondered what was in her head, what was keeping her quiet and when he lifted his left eyebrow, the situation question was so obvious that would leave him defenseless and open, and how she enjoyed that feeling.

Maybe she did it all wrong. Maybe she was determined in having a good time that she did not take importance in the fact that she, most likely, mislead the question marks.  She did not find him her happiness nor thought of him as the center of her little universe but found happiness in her courage of being with him and once again, she was the center of her universe. This little selfish girl was constantly increasing new passions in those white-greened sheets, and how she cherished the moment.

In time, Sabrina set aside her likes and dislikes and parted ideas and options making herself rational again. She could not tell me if it hurt, what hurt? How can something that was so inert could hurt she tried explaining it to me, but it really didn’t make sense, and how it hurt me not hurting her. I think it was just a bitter end for everyone. Lately, Sabrina could read what he was letting everyone read, revealing himself little by little, piece by piece. She read and understood how he burns to be loved, this soul of a lion so powerful, unique and fragile at heart, always stood in front of her not wishing letting her know this then, and how she could have loved him.

People and situation are real. Names changed. I personally would like to add more, but what`s the use? Let`s silencely await the phone call.

New Year`s Resolution

“Poetry is something to make us wiser and better by continually revealing those types of beauty and truth which God has set in all men souls” James Russell Lowell

In noaptea de Revelion aveam planificate asa de multe lucruri.. atat de multe incat nici unul nu a fost infaptuit; asa ca, la 12 fara zece minute, mi-am luat cainele in casa, Natasha, sotul de mana, Liviu, l-am strans pe acesta puternic in brate si ne-am rugat pentru anul care va sa vie asa inclestati. A fost sublim. Bubuirile au inceput sa fie din ce in ce mai puternice facand-o pe Natasha sa se agite si sa nu fie tocmai in apele ei, am mangaiat-o bland linistind-o. S-a asezat cu botul pe labe, nu-stiu-cum, parca cautand adapostul sufletelor noastre, intre picioarele mele si ale lui Liviu, inclestandu-se si ea, la randul ei cu noi, apoi s-a calmat. Daca ar fi putut vorbi, cred ca ne-ar fi spus ca ne iubeste foarte mult.

M-am decis ca anul acesta sa nu mai treaca peste mine asa indiferent. M-am hotarat sa re-aduc un lucru bun in viata mea: viata la maxim. Mi-am promis ca voi scrie un minim de 500 de cuvinte saptamanal pe blog si sa nu permit creativitatii sa ma paraseasca. Voi iubi mai mult si mai intens, voi investi mai mult in oamenii de langa mine si in prieteniile noastre renuntand astfel, la mult egoism. Privesc anul acesta altfel. Simt ca nu va fi ca celelalte, nici pe departe. Ce se va mai intampla pe parcurs nu stiu, imi doresc sa condimentez viata mea cu multa muzica, e lucrul cel mai fin pe care eu l-am descoperit vreodata. Sa fotografiez mai mult, sa gatesc mai bine si sa imi incep fiecare, dar fiecare post cu un citat ce m-a influentat in saptamana respectiva.

Iar bucuria inceputului de an consta in faptul ca luna aceasta, in urma conversatiei telefonice, imi voi revedea Profesorul de Limba si Literatura Romana din Scoala Generala, stiti voi, cel despre care am scris aici

 

Express Yourself – Start a Blog

Asta scrie la headline atunci cand ma loghez in wordpress. Titlul blogului meu suna ciudat: ma torn in forme noi. Ce Dumnezeu mai inseamna si asta? Cum se poate asa ceva? Dar conceptul meu s-a pierdut usor-usor, pe masura ce formele in care ma turnam deveneau haotice sau liniare. E un intreg proces ce ia fiinta. Nu se poate intr-o singura zi sa te decizi, sa te formezi si apoi sa pleci spre ceea ce va fi o forma finala a cantecului cu care te trezesti in fiecare dimineata.

M-am turnat in forme noi. Ma voi mai turna pentru ca nu am de gand sa ma opresc doar aici. Nu a trecut un an de cand am inceput sa scriu online, dar a trecut un an de cand am avut ideea. Am fost peste tot anul acesta. Locurile unde am vrut sa fiu, am fost. Profesional, am inaintat asa de mult cat nu credeam ca la varsta mea ajung sa stau de vorba cu oameni influenti si sa intru in cercul lor. Cunosc mersul lucrurilor. Sa fiu om de incredere si am renume. Nu e meritul meu asta, nu sunt eu mai buna, dar vad cum Dumnezeu ma formeaza intr-un anumit fel, si imi finiseaza gandurile. Este singura influenta ce nu o pot nega nicicum.

Blogul meu nu a fost uitat nicicum in tot acest timp. Desi, fata de altii, nu imi updatez posturile la zi, tin sa va spun ca am tot scris, doar ca nu am si publicat. Am 41 posts, 1 page, 4 drafts si 5 pending review frumos crosetate. Doar ca incarcatura emotionala din acele posturi m-au facut sa le pastrez doar pentru mine. Cel mai greu gasesc titulul unui post, de aceea m-am decis sa incep o serie de posturi cu titlul zilei povestite si un reper de timp, asta pentru ca am vrut sa scriu despre o saptamana intreaga. Mai am cateva zile pana completez saptamana si deja alte idei am dar nu as vrea sa abandonez primul proiect. Da, este ziua mea. O sa fie party diseara, gratar, si ceva 25 de prieteni invitati. Si pentru ca fratimiu nu poate sa ajunga la paintball si pentru ca ploua si e urat afara, am amanat paintballu si facem gratarul acasa la ora 20. Numai bine pentru el.Se schimba totul. Timpul nu mai are rabdare cu mine, si primesc cadourile pentru care m-am rugat. A fost un an plin. Plin cu de toate. Un an ce aniverseaza 20 de ani de asteptare.

Claudia

Sa te fereasca sfantul sa mergi cu Claudia la cumparaturi si sa-si ia Cereale in cutie XLsize, iar doamna de la casierie sa nu ii inmaneze o punga potrivit de mare pentru cutie. Si apoi sa mai fie si seara, si Claudia obosita. Vezi tu, atunci cand Claudia este obosita are cea mai multa energie si intra in vorba cu toata lumea: incepand de la caini. maturatorii de pe strada si baietii frumosi ce isi asteapta la metrou iubita cu o punga de struguri.

Blondu` a plecat la Oradea. Astazi. Nu am apucat sa o conduc pe ultimul drum la gara deoarece am fost chemata de urgenta la Radio sa asist la ultima zi de emisie. Claudia este cea mai buna prietena a mea. Nu zic `a fost` pentru ca INCA nu a murit, ci doar s-a dus la aproximativ 700km distanta de mine pentru 3 ani. Ocazional a sa o vad la Craciun, iar eu imi planific un drum pana in Oradea ca sa mergem sa facem baie in apa `din aia calda de transpiri in ea`

Claudia pentru mine este partenera perfecta de cumparaturi. M-a salvat de a-mi cumpara atatea lucruri inutile si totodata a fost langa mine atunci cand am gasit ceva care chiar sa mi se potriveasca. Toate promotiile posibile noi le-am stiut si am profitat de ele. Claudia a fost prima persoana care m-a luat in misiune la Fratele Sandu. Un frate orb, sarac ce traieste impreuna cu sotia si cei doi copii la marginea Bucurestiului, un frate ce te uimeste cu dibacia si ingeniozitatea lui. Claudia m-a invatat ca trebuie sa fiu o `lady` si sa am grija de manichiura mea ;;) [ti pup Blondo]. Claudia m-a luat in tabara, m-a luat pe munte nedormita, m-a condus pe carari ce nici ea nu le stia de a trebuit sa sun la Salvamont, cu Claudia am fost cand m-au piscat plosnitele, tot cu ea sa imi cumpar mobila din camera, aaaaaaa si da, primul meu jogging tot din cauza ei, si apoi a urmat Digul de la Crangasi ce l-am cunoscut tot datorita ei. A fost Registrul Comertului Bucuresti, Registrul Comertului Ilfov, Administratia Financiara si pe unde nu am fost? Cu ea am vorbit despre toate. Cu ea m-am rugat, am citit din Biblie impreuna, ne-am vazut la lucru impreuna, am mers la biserica impreuna. M-a corupt sa merg la biserica chiar si atunci cand nu ma simteam in stare si nu vroiam. Mi-a placut dintotdeauna tactica asta a ei de invaluire. Am donat sange amandoua, bine, am mers impreuna si numai eu am donat ca tu nu puteai [hihi], si multor taximetristi le-am zis sa asculte Micul Samaritean

Am ramas masca prima data cand a acostat un baiat frumos pe strada. Am zis ca nu aud si vad bine. Dar ea era acolo. Clipind des, cu genele ei lungi mascarate si cu ochii de caine, zambea cam tamp, nu mai stiu ce i-a zis, dar a fost un misto, in orice caz. Apoi a urmat Tot Asa de la Registrul Comertului [am inceput sa le punem si nume victimelor], apoi cand mergeam pe dig Crangasi, a fost tipul de lucra ka Orange si fusese acuzat de ceva grav la servici dar care ne-a multumit pentru zambet, mai spre final a fost tipul din Herastrau cand m-a pus Claudia sa dam un tur de parc, ce facea yoga si care l-am deranjat pentru ca nu ne mai puteam abtine de ras. Oricum, de la Claudia am invatat ca totul este trecator. La fel de trecator cum au sa fie si cei 3 ani ai ei petrecuti la Oradea. Sentimentul care il am eu este ca va veni de acolo cu numele de familie schimbat si cu `doi plozi` [citat direct]. Mi-e dor de Blondu` meu. Eu i-s Blonda, ea mi-i Blond. I-am spus in seara asta ca nimeni nu ii va lua locul, dar daca Dumnezeu va raspunde rugaciunilor mele si rugaciunilor ei, cand va veni de la Oradea voi fi gasita si eu cu numele de familie schimbat.

Mai sunt cam 15 minute de emisie a Micului Samaritean. Da, inca sunt redactor aici. Ce mi-a spus Claudia cand mi-am luat la revedere de la ea a fost ce i-am spus eu pasiv acum multe luni: unii oameni intra in viata ta pentru un anumit anotimp, anumit motiv sau pentru o viata. Urmat de `E trecator` ! Claudia, te iubesc! Si daca la plecarea ta am plans in curtea caminelor Baptiste de mi-au sarit plamanii, iata ca acum Fratele Florin isi ia la revedere de la ascultatoriii RMS si iar mi-au dat lacrimile. Am plans si in 41 Clau, si ma uitam pe hi5 de pe telefon la pozele cu tine. Te astept sa vii si sa mergem din nou la cumparaturi. Azi a fost ultima pizza mancata cu tine, ultimul liber la metrou, ultima promotie la care ne-am combinat. Si nu am apucat sa tipam de la etaj!! of!

Domn` profesor Doru Stoica

Imi aduc aminte de profesorul de limba romana din scoala generala. Dupa ce l-am cunoscut, in clasa a V-a, abia asteptam trecerea vacantei pentru ca, in septembrie, sa-l pot intalni din nou. El este profesorul ce incepea anul scolar cu testul predictiv constand intr-o compunere pe teme diferite si in fiecare luna septembrie sau noiembrie a fiecarui an ne indemna sa privim la frunze; la transformarea ce are loc in natura, odata cu inceperea anotimpului toamna. Domn` profesor Doru Stoica, ma ridica in fiecare ora in picioare si ma asculta. Am inceput sa ii invat ticurile verbale si le foloseam in vorbire, descrieri si compuneri. Nu am facut asta pentru ca doream o atentie in mod special, ci ii sorbeam fiecare cuvant si luam aminte la fiecare privire de a lui pentru ca toate acestea aveau talc, ascunzand o dragoste imensa pentru copii si pentru meseria lui. Mai tarziu cand am crescut in clasa a VII-a, chiuleam de la ora de matematica sau pur si simplu dupa ore, imi placea sa ma plimb in parcul de langa scoala. Calcand adanc pe calcaie [mers ce il am si astazi], priveam sus la crengile copacilor retraind fiecare cuvant spus la ora de domn` profesor, dandu-i dreptate. Vedeam cum se schimba culoarea ierbii, cum frunzele de la verde merg spre visiniu si cad pe pamant galbene, moarte. Imi placea fosnaitul frunzelor sub adidasii mei din piata cumparati de mama mea la inceput de septembrie, anticipand totodata nevoia de a purta ceva nou la inceputul scolii dar si suplinind cadoul pentru ziua mea. Dubla specializare. Faini adidasi. Revin. Imi place fosnaitul frunzelor sub picioarele mele si acum. Chiar daca nu port cea mai reusit pereche de adidasi [citat chaos], sunetul si mai ales mirosul de pamant umed ce iese de sub frunze, pentru mine este de neconfundat. Apoi e mirosul de crema de pantofi chinezeasca ce devine necesara o data cu scoaterea din dulap a cizmelor si a pantofilor de toamna. Haina putin mai groasa impreuna cu esarfa ce intotdeauna are parfumul zilei de ieri. Bruma de dimineata. Imi place racoarea diminetii si aburul scos pe gura in drum spre statia de autobuz. Imi plac fetele somnoroase cu buzele invinetite de frig, pungile de sub ochi si corpul incovoiat de amorteala, ma amuza. Imi plac veveritele ce ies mai des in vazul lumii dupa ghinde, imi aduc aminte de Scratt din Ice Age si le urmaresc cu un real interes. Imi plac vrabiutele zgribulite seara si cainii de prin parcuri.

Detaliile am invatat sa le observ de la domn` profesor. Ne spunea ca o compunere nu sta in cuvinte grase si frumoase ci in sentiment si in felul in care iti aranjezi sentimentele. Imi aduc aminte ca dumnealui m-a facut de rusine in fata intregii clase in clasa a VI-a pentru ca am mers la olimpiada de romana vorbind cu alta profesoara. La olimpiada am luat 4. Prima olimpiada din viata mea. In clasa a VII-a am luat nota peste 9 la faza pe sector, calificandu-ma la municipiu unde nota a fost undeva sub 8.50. Imi aduc aminte si cum m-a luat in cancelarie laudandu-ma in fata intregilor profesori, facand sa-mi creasca inima in mine de bucurie. Paradoxul este ca si in clasa a VI-a, si in clasa a VII-a, domn` profesor Doru Stoica m-a notat cu 10 in catalog `pentru participare in cadrul olimpiadei`. Ce l-am mai iubit eu pe omul asta.  Nu pentru ca aveam nota maxima intotdeauna la romana, ci pentru dragostea lui. Am facut salata de fructe la ora de romana, am cantat colinde, am invatat Luceafarul. Am mers la teatru, la operete. Omul asta a avut grija sa investeasca in noi valori si carte, cultura si principii, morala si devotament. Sotia i-a murit calcata pe trecerea de pietoni nu departe de unde locuiesc eu. Stiu ca am citit articolul in ziar, dar nu mai tin minte cand. Are o fata mai mica ca mine cu un an pe nume Ruxanda. Pe ea am vazut-o acum un an din autobuz. S-a inaltat, s-a facut frumoasa. Pe domn` profesor l-am intalnit tot acum un an. Eram in statie,visam, m-a batut parinteste pe umar, atragandu-mi atentia. M-a bucurat mult sa-l revad dar si mai mult, m-am bucurat reamintindu-mi fizionomia si, mai ales, zambetul lui. Un zambet ce insorea o zi de toamna mohorata, un zambet ce ma saluta atunci cand ma vedea, un zambet ce imi scria un 10 in catalog.

I am a friend of God

” I am a friend of God”

“He came to His own, and His own did not receive Him.

But as many as received Him, to them He gave the right to become

children of God, to those who believe in His name!”  (John 1:11, 12)

“…to them He gave the right (privilege) to become children of God”, and what a privilege it was to hear His voice saying, “Come, follow Me!”   Think of the alternatives – of not following Jesus.  Where would I be today?  Where would you be today?  Think of the alternatives – of going in the direction of our human nature and not in the way of our Lord.   Where would we be today?

As I have mentioned before, I was the last of five children.   My parents were saved from a life of deep sin and thorny paths about three years before my birth.   I have thought so many times, what if they had not found Jesus when they did – I wonder what would have become of them – of what would have become of me.   Those are the alternatives we should consider – what if we had not heard the voice of our Lord saying, “Come, follow Me!”    I wonder where I would be today and what I would be doing – where you would be today and what you would be doing.   Some things are obvious – other things are not.

It is difficult at best to speculate on what would have been, but it’s not difficult for me to say, “Praise be to the Lord who gives us the victory!”   That note of praise is expressed in the present tense.  The past is in the past and there is not a lot I can do about it whether it is good, bad or indifferent.  Tomorrow is yet to be.  I have very little knowledge of what I can expect tomorrow, but today I know that my life is in victory with Jesus.   I am in victory with Jesus because He called me to come, follow Him, and I said “YES!” and began to follow the Savior.  At that moment in time when I was only five years of age, He made me to be one of His children – I am a child of God.

One further thought, when He called me I had no idea where He would lead me – what paths He had chosen for me, but I followed knowing He would never fail me.   Wherever I may have stomped my toe it was only because I had for a moment in time side-step His divine guidance for me.  It was me who went astray – my Lord never has failed me.  But now, it is like He has been leading me toward the sunset – now He takes me to the highest point in the Rocky Mountains (an example only) and He invites me to turn and look from whence He has brought me.      At no point can I see one bit of evidence that He has ever failed me or disappointed me.   His life and my life have been so intermeshed together that He has become my dearest Friend, dearer to me than my only brother.

I am a child of God.   Nothing more needs to be said, except for me to ask, are you a child of God?   Here is your answer – your solution to an unfulfilled life, “(To) …as many as received Him, to them He gave the right (privilege) to become children of God, to those who believe in His name!”  (John 1:12)

Mic dejun cu domnii Macovei

Breathtaking

Intotdeauna am un moment de ezitare de fiecare data cand apas shooter-ul. Mi se opreste respiratia, iar acel `sa ma ajute Dumnezeu` il rostesc in gand. Sunt atat atat de concentrata, incat dupa ce ridic mana dreapta de pe aparat, degetele sunt anchilozate si trebuie sa le misc pentru a-mi reveni circulatia sangelui. E o senzatie ce nu se compara chiar si cu cel mai bun sarut avut vreodata. Totul se petrece in 3 secunde: timpul maxim de a nu se schimba atitudinea modelului. Oricat ai fi de profi, ai foarte putin timp la dispozitie ca sa declansezi, dar trebuie sa fie un cadru gandit, cu mesaj si emotie. Asa ca, ard de nerabdare pana descarc pozele din aparat. Sunt constienta de faptul ca piata din Romania este saturata de fotografi, si pentru a fi observat trebuie sa fi bun si unic in ceea ce faci.

Un cadru ce nu am crezut ca va merge. Full size, in ochii miresei se poate observa silueta fotografului. Ioana este o fata pe cinste, un zambet larg in ziua nuntii, o mica aristocrata si, bineinteles, este fooarte frumoasa . Multumesc voalului si blitzului.

.

Ma intorc la prima mea nunta, Ionut si Claudia, Afumati. M-am simtit foarte bine la nunta lor, povestea lor de dragoste m-a sensibilizat [eu sunt mai emotiva, recunosc] iar nasii lor-minunati. Poza Claudiei nu am gandit-o. Am ridicat aparatul si am declansat, fara sa vad. Norocul incepatorului as putea spune

Nunta de la Constanta, Remus si Laura a fost cu mult peste asteptarile mele. Oamenii din partea aceea a tarii sunt altfel. In port, in vorba, in stil. Totul a fost la superlativ. Cadrele mele preferate:

* Cocktail de cuburi de gheata*

Pe Patricia am intalnit-o la nunta Lidiei si a lui Dan de la Targoviste. Alintata Patty, am dat de ea si la nunta Elenei si a lui Catalin din Bucuresti, facand acelasi lucru. Veti vedea voi despre ce este vorba.

*nu o deranjati*

Nunta lui Gabi si a Emei a fost foarte faina. Multe domnisoare de onoare si cavaleri draguti. Multa lume buna si mult zambet. Cele 3 printese sunt surori si le-am adorat din prima clipa.

*cum unde e focusul? IN SPATE! Ce? Nu-l vedeti?*

*Sergiu fotografiaza nunta, Cristina toti cainii*

[cainele asta mi-a intors spatele:(]

Mie imi plac copii. Cainii. Si majoritatea pozelor mele sunt out of focus. Cateodata le nimeresc. Mi-e dor de Silvia & Sergiu. Sa aveti un timp fain in U.S.A. Iar in ceea ce priveste pozele.. discutam

Come into my world

Am stat toata ziua uda la picioare, cu pantalonii uzi in genunchi deoarece am fost si ingenuncheata. Nu m-a silit nimeni, ci doar propria-mi placere m-a adus aici. Pozele se copiaza in computer, le import imediat si tocmai am primit un telefon de la Domnul Gabriel Macovei, mergem la film. Ultima data cand am mers cu el undeva a fost prin vara: Hard-Rock Cafe, si ceva poze in parcul Herastrau. Atunci aveam eu alergia de vara, nu uit momentul.

Trenul vietii. Interesanta alegorie, as putea spune. Ideea este ca oricum nu a iesit ce ne-am propus. Nu a iesit nici pe departe, nici pe aproape, dar a fost o zi faina. Vedem dupa prelucrare ce va iesi.  Eu ar trebui sa stau acum sa scriu acest post care am vrut sa fie despre nimic, dar ma fura pozele. Asa.  In 5 minute decolez, sper sa gasesti ochelarii mamei tale si drum bun la Brasov.

Alexandru era cam beat, recunosc. Oricum, de pozat, poza foarte bine. Enjoy the picture! si multumesc mon cher, pentru ziua de astazi.

Plec

Unde?   Suceava

Cine?   Claudia

Cand?  Weekendul acesta

Cum?   Eu cu trenul, ea cu trenul

De ce?  Ascultati cantecul

La Palma.

Acolo unde se agata harta in cui, oamenii sunt altfel. Prinsi intre valori morale, crestinism si traditie, isi duc existenta simplu dar intens. Privesti in ochii lor si vezi lucrurile despre care ei iti povestesc. Intreaga viata lor se deruleaza prin pupila albastra, pe tenul alb-rosiatic, pe buzele exfoliate de vant iar tu vezi lucrul acesta. Mi-a placut sa stau si sa ascult povestiri din tineretea mamei Rodica, intr-o camera incalzita de o soba de teracota mare de culoarea scoartei de fag, o camera ce miroase a ieri. O palma ridata si o voce calda.

Apoi am fost la Palma. Acolo, vantul dinspre Suceava coteste la Radauti luand cu el si pe cel de prin satele din jur, urca pe serpentine pentru a se intalni cu cel ce vine vajaind dinspre Vicovul de Sus. Iti flutura parul atat de tare incat nu ai timp sa te aranjezi, rasuflarea si te grabeste si tu ramai mut in fata privelistei. O minune. O palma din priveliste lipseste, fiind acoperita de paduri, paduri, paduri.

Cand ti-am tras palma peste fata nu mi-am masurat forta. Iarta-ma. Printre norii albastrii, de catifea, hamsterul Simi clipeste repede si Claudia, Blondu` meu , sta cu nasul in vantul ce bate peste balustrada de la mall-ul din Suceava. O palma lipseste din luna, in aceasta seara. Cerul este senin, sute de luminite in vale, razele lunii bat in raul Sucevii, lumineaza campul, masini, faruri, oameni, turnuri.. iar noi suntem numai in tricou. Frig! dom`ne, frig! Dar cum poti sa stai si sa vezi panorama fara sa rezisti a te catara? Off..! Imi place ceasul alb.

La inceput iti transpira palma cand ma tineai de mana.

Cainele saptamanii

Si asta poza este facuta la ultima nunta de pe anul acesta, 8 noiembrie 2008, o zi in care nu a plouat dar a fost foarte frig. Sergiu cu Silvia au revenit din tarile straine. Mi-am adus aminte de fobia Silviei fata de `javrele` ce umbla pe la noi, prin Romania, tocmai de aceea ii dedic aceasta poza.

Sa fiii intr-un shias bun!

Parculetul Maica Teofana

Cartierul meu nu te impresioneaza cu nimic. Zona unde locuiesc  este, relativ, linistita. Seara cand ajung acasa, la parculetul din capul cartierului mai am norocul de a da peste manelisti ce asculta, bineinteles, manele in BMW-urile si Audi-urile lor. Oamenii acestia sunt inofensivi pentru mine. Am trecut de mult peste misto-urile lor iar ei s-au obisnuit cu faptul ca nu ii bag in seama cand trec pe langa `cuibul` lor.

Asta in primul rand. In al doilea rand, pe masura ce inaintezi pe strada Maica Teofana dai peste caini. Multi caini. Multi caini vagabonzi. Acum, mie imi plac cainii. Imi plac si cainii din cartierul meu. Treaba este ca nu doar o data a trebuit sa ocolesc intreaga zona pe strazi laturalnice deoarece intreaga haita de caini s-a trezit ca nu ma cunoaste exact in serile cand eu eram foarte obosita si doar de ocolit nu imi ardea mie. Ii iubesc asa cum sunt. Cu 4 picioare si dinti fiorosi.

Daca ai trecut de caini, si iti indrepti privirea spre sfarsitul strazii chiar inainte de a face dreapta pe strada mea ai sa vezi ceva ce nu iti dai seama ce este. Nici eu nu stiu sa descriu exact zona respectiva. Iar daca ai noroc, prinzi trenul trecand pe acolo, fiind introdus in peisaj cu totul. Linia Bucuresti- Ploiesti trece prin spatele casei mele. Doar un cunoscator stie ca pe deasupra casei mele este linia aeriana pentru aeroportul Baneasa. Iar avioanele sunt la o altitudine destul de scazuta ceea ce determina zgomotul de cateodata te trezesti noaptea. Le invatasem la un moment dat: era trenul pe la ora 12 noaptea fara un sfert, apoi avionul la ora 00.05 si apoi la inca 5 minute alt tren dupa care eu mergeam la somn.

Nu te atrage nimic la zona aceasta. Mie nici numele nu imi place : cartierul Chitila chiar daca locuiesti in Bucuresti. Apoi mai sunt cei care fac conexiunea cu Gore din Chitila, un simplu om care si-a luat un nume al localitatii ce se afla la iesirea din Bucuresti. Si mai este parculetul. Tin minte ca, atunci cand eram mica, erau foarte multe tufisuri, gunoaie si se vindeau butelii pe gaz. Stateau oamenii la coada la schimbat de butelii, schimbau o vorba- doua, fumand in atmosfera comunista. Astazi am vazut un afis ce anunta o serie de concerte in cateva parcuri bucurestene si cu uimire am gasit si parculetul din apropierea casei mele in cadrulnu stiu carui program social. Multumita noului primar, sistemului guvernamental, toti huliganii, cainii, trenurile si avioanele le-ai uitat iarna aceasta pentru ca au decorat parculetul ata de dragut incat este o placere pentru mine sa ajung seara acasa si sa vad luminitele. Copacei artificiali, pinguini, Mos Craciun, om de zapada, reni toti cu beculete colorate. In seara asta am mers sa vad mai de aproape si era un copil de aproximativ 3 ani. Cu glasul lui cristalin mi-a spus ca renii sunt facuti din cristal si ca Mosului nu ii este frig . Am citit bucuria de pe fata lui, copilaria din glasul si mi s-a facut dor. Daca ai reusit sa faci un cartier de copii sa se bucure si nu numai felicitarile mele. Cartierul Chitila, de pe Soseaua Chitilei din sectorul 1, Bucuresti avea nevoie de asa ceva. Si eu am simtit bucurie in seara asta si mi-a placut foarte mult tot ce am vazut. Maine seara voi zabovi mai mult acolo.

De inceput de an

Ce mi-a adus mie Craciunul de anul acesta? Mi-a adus concertul la care am visat incepand cu clasa a VI-a. Imi aduc aminte ca ascultam piesa It`s OK, la CDplayer-ul primit de Gabi de la niste britanici. Eu aveam Walkman cu ecran digital, aveam la ce asculta muzica, dar CD-ul cu bonus video track mergea doar la aparatura lui.. asa ca, de multe ori il foloseam fara sa il anunt.

Mi-a adus oamenii pe care ii iubesc mai aproape de mine. Pe Ligia din Craiova, pe Cristina din Codlea, pe Claudia din Oradea. Mi-a adus multa munca @home, promisiuni implinite si pe mine mai devreme acasa. Mi-a adus un parculet de poveste si un caine mai bland. Mi-a adus colinde in autobuze, si o seara de colindat printre apropiati. Mi-l aduce pe Liviu, pe unchiul Vali. Nu-mi aduce zapada si factura mai mica la telefon.

Toata lumea la final de an isi face un bilant despre cum? ce? cat? unde? s-au cheltuit bani, sentimente si timp. Pentru mine, “la anul” inseamna astazi, asa ca nu cred ca are rost sa ma opresc pentru a ma gandi ci sa continui. Nu conteaza ca petrecerea de Revelion a fost un esec total sau ca nu am avut parte de ceea ce mi-am dorit anul acesta, ca am gresit fata de anumite persoane, fata de sefi, parinti, prietene, prieteni. Toate au trecut. E un moment bun pentru a lua totul de la capat. Eu ma apuc de lucru incepand de maine. L-am sunat pe Fernando de la Caransebes astazi pentru a ma convinge singura de faptul ca exista asa ceva si in anul 2009. Ce pot sa zic? Am ras si m-am convins. Va recomand si piesa Intoarcerea lui Vlad Tepes. “Artistul” mi-a spus ca: “asta piesa e noua, numa` de 3 zile e pe internet si deja au ascultat-o 1800 si ceva de oameni. E mai hip-hop, asa. Mie imi place sa cant hip-hop, nu imi place sa cant manele. Intr-o saptamana, asa, mai iese 3 piese tot hip-hop, daca tot va intereseaza domnisoara…” E ok. Pentru inceput de an, e ok.

SUNT … in love [ooo daaa.. pe asta nu o stiati]
AS VREA … sa mananc bomboane negre, olandeze, dar gustul lor tot imi aduce a miros de petrol
AM  …o dunga portocalie pe unghia degetului mare de la piciorul drept
PASTREZ … monede, hartii vechi si florile ce le primesc
MI-AS FI DORIT … sa nu dorm atat de mult
NU IMI PLACE … grandomania
MA TEM… ca voi dezamagi pe cineva, intr-un anumit moment
AUD … pe mama spunandu-mi sa imi aranjez lucrurile in camera
NU CRED … ca voi refuza vreodata ciocolata
IMI PARE RAU … ca nu mi-am vizitat bunica anul ce a trecut
IMI PLAC … masajele terapeutice, sedintele spa si, nu stiu de ce, oglinzile
NU SUNT … o bucatareasa iscusita dar imi ies niste prajituri atat de bune.. aaaah!
DANSEZ … la nunti dupa ce se sparge petrecerea, cand Sergiu asteapta plata. Dansez ATAT de bine incat se rusineaza TOTI de mine
CANT … in baie, pe strada, in somn?- nu stiu. Dar cred ca as avea o cariera in lumea muzicii. Ma gandeam sa ma inscriu la Megastar
NICIODATA … nu tin ochii deschisi atunci cand stranut.
RAR … reusesc sa ma tin de un argument.
PLANG CAND PRIVESC … la A Walk to Remember, The Notebook. Nimic mai mult.
NU SUNT INTOTDEAUNA … tactful [cum se spune in romana?]
NU IMI PLACE DE MINE PENTRU CA … niciodata nu gasesc o rochie sa imi placa
SUNT CONFUZA … de ce Gabi nu reuseste sa aiba o relatie cu o fata pentru mai mult de 2 luni [scuze, Gabi]
AM NEVOIE … de o geanta mai mare in care sa imi incapa toate lucrurile necesare in fiecare zi
AR TREBUI … sa merg in bucatarie pentru micul dejun iar apoi, la dus.

Copyright Jasmine Star. Si daca tot e prima zi a anului si majoritatea dorm, ma gandesc asa: sa fie o leapsa catre cativa din blogroll-ul meu. Chaos, Vaxaly, Lavinia, Viviana, Academia Nae, Freena, Toma si Adrian Sarbu.

Santa vs Jesus

Am descoperit video-ul la Academicianul Nae si nu am putut sa nu il preiau.  Mie mi-a placut mult. Enjoy!

De maine..

De maine ma apuc de treaba.

Ma apuc de invatat. Ma apuc sa imi xeroxez cursurile ce imi lipsesc [vai, Doamne! am de xeroxat tooaaate cursurile], ma apuc de facut temele lipsa de la seminarii [vai, Doamne! am de facut temele la tooaaate seminariile]. Promit solemn sa fiu constiincioasa si sa ma trezesc, de acum in colo, incepand cu ora 6 dimineata [Doamne, ai mila de mine, nu stiu ce vorbesc!] si promit sa incep cura aia de slabire ce am tot amanat-o incepand cu data de 04.  01. 2007.

Ma apuc de lucru. Ma apuc de emisiuni, spoturi [era sa zic sporturi ], de editat, inregistrat, ascultat, incuiat usa si plecat acasa. Ma apuc sa ma comport ca atare si sa imi programez oamenii pentru discutii. Promit solemn ca voi da tot ce am mai bun din mine, si ca ma voi stradui sa fac lucrurile calitative, doar asta se asteapta de la mine.

Ma apuc sa iubesc. Vreau sa ma apuc sa iubesc cum nu am mai iubit vreodata [asta daca cunoasteti episodul], mai mult decat atunci, mai mult decat acel conflict dramatic de rol si vreau sa o fac bine. Si nu doar atat, vreau sa iubesc pe toti. Prieteni, mai putin prieteni.

De maine.. dar incep de astazi cu o parte din sarcini, asta ca sa fiu sigura ca ma voi tine de treaba.

Ninge in Bucuresti

Primul gand ce l-am avut astazi atunci cand m-am ridicat din pat la oras 10 a fost ca astazi e joi, maine este vineri: maine am primul examen la facultate => va trebui sa invat in noaptea aceasta ceva pana mai spre dimineata. Atat. Al doilea a fost despre cum imi voi organiza timpul astazi la lucru.

Am plecat de acasa cu Stefan si am pierdut autobuzul fiind nevoiti sa mergem o statie pe jos pana la tramvai. Atat. O data ajunsa la birou, mi-am pierdut timpul cautand suportul pentru ceea ce aveam de gand sa inregistrez.

Acum editez ceea ce am inregistrat. Imi bat capul, nu gasesc pliciul acela din voce intre undele ce sunt cam aglomerate, ma uit, incerc, imi iese sau nu-mi iese, nu stiu. Am aruncat ochii pe fereastra si! Uimire! Ninge:) Am fugit repede in biroul alaturat pentru a da vestea. Pentru prima data in iarna aceasta ninge ca in povesti in Bucuresti, cu fulgi mari si pufosi. Cad incet pe pamant, reusind sa acopere mai totul in alb in cateva minute. Ninge. Si ma bucur la fel de tare ca in vremea copilariei mele. Acum fac legatura. La intersectie, azi de dimineata, era o utilitara mare, pregatita pentru dezapezire. I-am zis lui Stefan: `uite, aia sta acolo gata sa dezapezeasca`. Atunci nu avea ce. Acum inteleg.

Poll Pentru Alexandra

Pentru Alexandra

In timp ce stau sa invat la examenul de contabilitate, ceea ce nu prea se intampla, am o conversatie la telefon cu Alexandra, colega mea de facultate. Bineinteles ca, in situatia mea, se afla si ea, si alti 160 de studenti la zi, in anul 2 la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Administratie si Afaceri, specializarea Administratie Publica din toti cei 168. Si asta pentru ca, ceilalti 8 sunt tocilari, neavand nici in mana nici in clin cu diversitatea, prea acaparati de vocea puterii lor intelectuale ce le cauzeaza cosuri si scaderea in greutate. Hai sa nu fim rele, Alexandra.
Asa.. treaba este ca, ce e drept, nu am mai scris nimic de mult timp pe blog, dar persoana care se roaga de mine sa scriu este ea. Am rugat-o sa imi dea un topic pentru urmatorul articol. Din lipsa de inspiratie, poate, dar foarte catchy pentru mine, m-a rugat sa scriu despre ce culoare ar trebui ea sa isi vopseasca parul.

Nu cred ca o cunoasteti pe Alexandra, nu cred ca am povestit despre ea aici, pe blog. Daca o veti intalni, veti ramane uimiti de inocenta fetei ei, asemenea unui copil. Un ten fin, fara riduri, barbia ascutita, ochii negri ce-mi aduc copilaria mai aproape de fiecare data cand la ei. Un parfum hispanic inmiresmeaza camera atunci cand ea paseste in incapere. Mie imi place de ea. Si de parul ei. Stateam in urma cu cateva zile, azi e joi deja, sambata mai exact, in curtea facultatii. Era o zi insorita, cam putine de genul acesta in ultima vreme in Bucuresti, in fine. Stateam pe banca, langa Alexandra in asteptarea rezultatelor la examenul de Drept Penal (ce l-am picat). Lucrul care mi-a atras atentia a fost diversitatea culorii parului ei. Fara sa stiu gandurile ei sinistre ce mi-au fost expuse in cadrul acestei discutii la telefon, asa cum am mentionat la inceputul articolului, am admirat nuanta de roscat, saten, cafeniu, gri ce apare in parul ei cand soarele ne mangaie noua, restul muritorilor, fata.
Trebuie mentionat faptul ca, pana acum nu a avut nici o decolorare, nuantare, vopsire a parului. Mi-a placut frumusetea naturaletii ei. Mi-a placut faptul ca parul ei, este in totala armonie cu sprancenele, pometii si buzele ei. Firul lung, gros si sanatos de par straluceste metalic chiar si atunci cand nu este soare afara. Aduce a.. prospetime, ceva nou, necotidian, daca pot spune asa. Eu personal, nu sunt pentru ca Alexandra sa se vopseasca. Imi place asa de mult exact cum este ea acum incat nu as schimba la ea nimic. Stiu ca am fost rea, si in discutiile noastre am adus aminte de anumite defecte fizice, dar, acum, asa cum e ea, as lua-o la pachet pentru maine la Examen. Asta pentru ca ma bazez pe ajutorul ei, sa fe primit ! Haide sa facem un poll. Pentru a o ajuta sa se decida. E frumoasa. Ii sta foarte bine in rosu. Convingeti-va. Votati.

(Pont, daca sunteti cu mine si Alexandra nu se vopseste, promit sa va dau numarul ei de telefon )

photo:  Sergio

Am examen in 3 ore :)

Nu. Nu am dormit. Ce rost are? Mie a inceput sa imi placa sa adorm cat mai de dimineata si sa ma trezesc cat mai pe inserate. Si pentru ca am avut nevoie de Jacobs 3 in 1, Finetti, Pepsi si Third Day ca sa make it through the night, va las spre ascultare o piesa antrenanta. O invidiez pe Silvia pentru ca a fost la concertul lor in S.U.A. O sa vina si timpul meu. Soon. Este ora 6.51. Buna dimineata

Ce se intampla daca..?

Q: Ce se intampla daca pe site-ul www.paginiaurii.com, in sectiunea “Cauta” scrii ” pe cineva muncind”?

R: Priveste mai jos.

HINT: Celor care lucrati, sa lucrati mai cu spor

Copyright Coco

Umbla vorba prin targ..

Incepe sa-mi fie frica deja..

Poza a fost primita prin e-mail de la Silvia, my ex-boss.

Povestiri din Arad

Se ofera cineva?

M-am trezit de dimineata intrebandu-ma ce trebuie sa fac astazi. Aveam totul de ieri planificat dar la acea ora matinala [ a se citi ora 9 si jumatate] nu puteam sa imi adun gandurile. Bine, usor- usor, pe masura ce coboram scarile spre bucatarie mi-au revenit simturile. La ora 10 ajungea seful la lucru, la ora 14 aveam programare la oftalmologie, la ora 18.30 la Betel pentru intalnirea de marti seara.

Seful nu a venit, dar asta nu este o problema. La oftalmologie, doctorul m-a diagnosticat cu o conjunctivita asa ca, nu am voie sa port lentilele timp de 2 saptamani pana ma vindec. Daca mai punem la socoteala starea avansata a miopiei mele si faptul ca nu am ochelari de rezerva as putea spune, pe sleau, ca sunt chioara rau de tot. Da, in weekend voi fi prezenta la Suceava pentru o nunta. In afara de faptul ca trebuie sa fiu o prezenta agreabila, nu trebuie sa ma fac ochii mici pentru ca nu vad. Great! Sa nu mai spun de lucru, facultate si drumul spre casa: toate locuri unde trebuie sa imi folosesc ochii, dar nu voi putea. Ma gandesc serios la achizitionarea unui labrador sau al unui prieten/prietena care sa fie dispus/dispusa sa ma insoteasca peste tot, sa-mi citeasca tot si sa ma indrume. Se ofera cineva?

Soc! Ma marit! Sau mama imi viziteaza blogul..

Auzi la mama..

O sun astazi sa o intreb daca are timp sa mearga martea viitoare la ora 17.00 la o programare pentru a proba rochii de mireasa. Bineinteles, flatata de intrebare raspunde dragut si suav ca da. Apoi, ma intreaba daca am mai pus ceva pe blog.. Haa?? :O:O:O:O:O:O:O:O:O:O:O :|:|:|:|:|:|:|:|:|:|  De cand cu internet la servici, mama mea s-a apucat sa fie o vizitatoare fidela a blogului meu? Multumesc mama, uite, dai click aici si vizitezi si blogul celuilalt copil al tau, Gabi. Ca sa fie intr-un ceas bun. Trebuie precizat ca orice manifestare sau scriere este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Atat doar.

De ce sa-mi fac programare la probat rochii de mireasa? Pai, uite asa.. din cauza ca e prea frumoasa rochia:

Cred ca ar fi frumos din partea mea sa ii urez mamei un La Multi Ani! cu ocazia zilei de 8 Martie.. Cadoul ce i l-am facut mi-l planificam de mult sa i-l dau, acum am prins momentul. Multumesc pentru sustinere mama..

The Fray – How To Save A Life

Step one you say we need to talk
He walks you say sit down it’s just a talk
He smiles politely back at you
You stare politely right on through
Some sort of window to your right
As he goes left and you stay right
Between the lines of fear and blame
And you begin to wonder why you came

Where did I go wrong, I lost a friend
Somewhere along in the bitterness
And I would have stayed up with you all night
Had I known how to save a life

Let him know that you know best
Cause after all you do know best
Try to slip past his defense
Without granting innocence
Lay down a list of what is wrong
The things you’ve told him all along
And pray to God he hears you
And pray to God he hears you

As he begins to raise his voice
You lower yours and grant him one last choice
Drive until you lose the road
Or break with the ones you’ve followed
He will do one of two things
He will admit to everything
Or he’ll say he’s just not the same
And you’ll begin to wonder why you came

Am plecat la Suceava. Da. Din nou. Va pup

Intrebare

Intrebare: De ce nu exista Premiul Nobel in matematica?

Raspuns: Pentru ca prietena lui Alfred Nobel a fugit cu un matematician, iar el nu a fost casatorit niciodata..

Bucuresti

Ma omoara orasul asta. Nu pentru ca nu il suport ci pentru ca nicaieri in oricare alta parte a Romaniei nu ma simt mai bine. Am momente cand simt nevoia sa ies de aici, simt ca nu mai indur zgomotul claxoanelor, aglomeratia, praful, mitocania unora, cersetorii si gunoaiele. O data plecata de aici, nu stiu cum sa explic, in momentul in care pasesc afara din casa cu bagajele de gat, incepe sa creasca in mine un sentiment proaspat, de usurare. E ca si cum as evada. Iubesc sentimentul acesta. Ajunsa la destinatie ma bucur cat pot de mult de privelisti, trebuie neaparat sa fie prin preajma munti, sa nu stau int-un loc toata ziua si sa ies. Sa respir aer curat. Rece. Proaspat. Asta caut de fiecare data cand parasesc Bucurestiul.

Ma credeti ca dupa 3 -4 hai 5 zile petrecute intr-un loc, incepe sa mi se faca dor de .. metrou.. aglomeratie.. magazine.. caini vagabonzi? Este foarte frustrant pentru ca am vrut atat de mult sa ies si acum nu mai am rabdare sa ma urc in autocar, tren, avion si sa ajung acasa. De asta ma omoara. Ma macina. Nu ma suporta atunci cand traiesc in el si nici nu suporta gandul de a sta departe de el, Bucurestiul asta. Spuneam ca devin agitata.. Ma calmez in momentul in care marti seara, vin de la intalnirile de Marti seara de la Betel cu tramvaiul 41 iar cand urc Podul Grant, intorc capul in stranga si privesc intreaga Cale Giulesti, liniile de cale ferata si Calea Grivitei. Fish eye. Totul curbat de la un capat la celalalt, la Turda, ascultand Flightless Bird de la Iron&Wine. Serile de Martie sunt mai caldute, lumini pana departe in perspectiva si miscarea tramvaiului.. tagadam tagadam.. Atunci respir usurata, cu adevarat usurata. Iubesc sentimentul acesta, pentru ca, stii tu, in partea stanga a Podului Grant, in continuarea Caii Grivita se afla Soseaua Chitilei, iar spre sfarsitul Soselei Chitila intorci inca o data usor la stanga, mergi, apoi dreapta iar eu am ajuns acasa. Singurul loc unde oricat de mult as sta, aglomeratia, metroul, cainii vagabonzi si magazinele nu au loc. In camera mea decorata asa cum nu mi-am dorit, fara birou si scaune. Singurul loc unde aerul e mereu proaspat iar muntii mi-i desenez pe perete. Din cauza asta cred ca nu as pleca niciodata din Bucuresti si nu, nu ma inscriu la “De ce iubim Bucurestiul?”.

Fereastra intre seminarii

Uite cum sta treaba: la sfarsitul fiecarei propozitii dupa ce pui punct [.], trebuie sa lasi spatiu [ ]. Nu ma intreba de ce, acestea sunt legile ortografiei. Cu privire la aceasta problema m-a luminat doamna profesoara de Logica din liceu, in timp ce imi citea un referat facut de mine. Pe atunci, ea mi-a motivat aceasta lege cu “asa da frumos in pagina”. Am luat si am bagat la cap, nu mi-a mai trebuit a doua oara. Am stat dupa sa ma iau la contrazis cu fratimiu care, doar de dragul de a fi Gica Contra, mi-a zis ca nu am dreptate. Si-a dat el seama mai tarziu, cand s-a apucat de tradus pe la televiziuni, cat de dreptate aveam. Dar nu ar recunoaste nici acum, nici in ruptul capului. Nu asta e problema care ma macina pe mine acum, trecem peste.

Asa, acum.. ma simt nevoita sa dau replica unui articol scris despre mine de catre o prietena de a mea. Simt nevoia sa imi cer iertare pentru comportamentul meu, si da, are dreptate. Aceasta este partea cea mai trista: sunt vinovata. Ceva fragmente.. : Singura care ar face orice să nu te mai vadă tristă.Să te facă să te răzgândești atunci când spui că nu te mai poți bucura de lucrurile simple.Să te facă să zâmbești sincer.Măcar o dată.Spune-mi ce să fac…De ce mă îndepărtezi de tine?Aș vrea să îți spun cât însemni pentru mine, aș vrea să știi că îmi fac griji, chiar dacă doar pentru un minut, pentru ca în următorul să am mintea ocupată cu altceva.Măcar grijile, tainele, lacrimile mele sunt adevărate, sunt adunate toate aici, în suflet.Tu n-ai să le vezi pentru că m-ai rănit și nu vreau să știi că ai făcut-o atât de tare.Și prefer să fiu singură, decât cu tine, înger păzitor!Singură…      [..]    Singura care a sperat să nu se lovească de zidul rece azi după ce a primit căldură cât pentru jumătate de iarnă.       [...]     Ai plecat zâmbind spre casă și eu am rămas singură pe drum, singură la semafor, singură în stația de autobuz.Singură..

Stateam astazi, in pauza dintre cele doua seminarii de astazi la fantana la Universitate. De cand a dat soarele, tot mai multi studenti stau pe acolo, fumeaza, asteapta sau, ca mine, citeam devotionalul de astazi. I needed my time of silence. Mi-a venit in minte sa imi verific si blogul, iar la Incoming Links era un blog ce nu avea ce sa caute acolo. Un blog, ce acum, la… 6-7 ore, nu se mai afla la Incoming Links. Nu am inteles niciodata, cum WordPress-ul iti arata la Incoming Links, linkuri de bloguri ce nici macar nu fac referire la blogul tau.. in fine.. Am citit si pe masura ce citeam imi cresteau ochii si mai mari. Nu am putut sa cred. Da, are dreptate goanga asta de fata. As fi vrut sa stau de vorba cu ea astazi, dar nu ne-am sincronizat. De asta am stat o ora degeaba, sa o astept ca sa luam parte impreuna la seminar.. Sa.. stau de vorba cu tine, bre` maica. Sincer, iti multumesc pentru articol. Te rog frumos sa ma ierti. Ma bucur ca ti-ai facut si tu blog, mai comunicam si noi

La multi ani Forme Noi :)

Nu stiu exact care a fost data primului articol al meu, undeva prin perioada trecuta de acum un an.. Stiu doar ca anul trecut,pe data de 28.03.2008 aveam un trol pe urmele mele, consacrandu-mi un articol. Oricum, m-am mutat din blogspot. Am implinit un an de blogging . Ok.. un an si o saptamana si nu-stiu-cate zile. La multi ani!

iiiiiiiiiiiii!!! Astazi merg la o sedinta de make-up pentru a sarbatori. Imi iau blogul in buzunar, uploadat pe Iphone.

Cristina`s lullaby

River Flows in you – Yiruma

Ora Pamantului

Cu ocazia prilejuirii Orei Pamantului m-am prezentat la intalnirea Bloggerilor din parcul Cismigiu, intrarea de la McDonalds. Acum, iesirea asta a fost mediatizata pe mai multe bloguri nu doar pe unul. Fiind o invitatie facuta public m-am dus impreuna cu o colega de facultate.. anywayz..

Cineva a numit intalnirea asta – Intalnirea Emo a Bloggerilor, deoarece am stat [mai mult sa mai putin] pe intuneric, nefolosind o sursa de energie [asta era si ideea manifestarii: atragerea atentiei asupra consumului excesiv de energie conventional]. Spun mai mult sau mai putin pentru ca in afara stalpilor de iluminat din parc, cei prezenti erau realmente preocupati de a sta pe Twitter de pe telefonul mobil. Si treaba era ca tipa din fata mea era pe Twitter cu tipul din dreapta mea care isi tinea iubita de mana stanga in timp ce tasta pe telefon cu dreapta. Mai era inca unul din fata mea dar el s-a lasat pentru ca a intrat in conversatie cu tipul din fata lui. Intrebarea ce se ridica este: Cum sa stai pe Twitter cand poti sa vorbesti cu persoana cu care “tuitărești” fata in fata? Nu am inteles nici acum. Trecem mai departe.. am mers mai spre centrul parcului unde era vorba de a se juca Mima. Fumatorii s-au grupat, iar nefumatorii [ah, astia sunt cei din balonul de sapun] la 5 scaune departare. Am stat 10 minute si am plecat fugind, la propriu, de ceea ce mi s-a parut o intalnire de clasa a VI-a, cand incepe sa te prinda curentul “Emo”. Cat de Emo sa fii sa vorbesti doar cu cei pe care ii cunosti si sa ignori pe cele doua prezente noi, adica eu si Alexandra. M-am simtit ca o intrusa, eu nu stateam pe Twitter. Cat de Emo sa fii sa minti de ingheata apele? Cat de Emo sa fii sa stai pe intuneric [semiintuneric] pe Twitter? Cat de Emo sa fii sa iti ignori sora? Cat de Emo sa fii sa spui ca te simti bine, cand toata inalnirea a fost un esec? Imi pare rau, eu nu sunt tru`, de aceea ma intreb.

Am aflat apoi, din alte surse, ca “petrecerea” s-a prelungi pana pe la ora 22.00 si ca s-a jucat, in cele din urma, Mima. Sincer.. ma bucur ca s-au simtit bine, in cele din urma, ca au depasit timiditatea si formalitatile, in cele din urma si ca au ajuns acasa bine, in cele din urma. Sper mai bogati spiritual si mai atenti la excesul de folosinta a energiei conventionale. Aaaa, am spus ca am fugit de acolo. Am fost in McDonald`s cu Alexandra si am vorbit despre lucrurile mai personale ale vietilor noastre. Mi-a placut mult conversatia dintre mine si ea. Am stat amandoua sa ne intrebam ce avem de nu suntem tru`? Am fost determinate la un anumit punct sa ne deschidem cont pe Twitter pentru a avea o identitate in blogosfera, pentru a ne prezenta cu contul de Twitter in fata altora in loc de nume, pentru a sta si a spune altora despre ceea ce fac eu cand pot sa imi sun persoanele carora chiar le pasa de ceea ce fac si sa le spun mai personal, pentru a nu mai putea socializa cu persone necunoscute decat daca se afla in fata mea o tastatura si un monitor. Dar intreaga noastra confuzie a ceea ce a vrut sa insemne Earth Hour, a ceea ce a vrut sa insemne intalnirea Bloggerilor din parcul Cismigiu, a ceea ce am discutat noi doua a rezultat un fel de euforie combinata cu tristete, parere de rau, durere de cap [de oboseala], burta [de mancat], falci [de ras] adunata cu Shake Royal si cu amintiri ale slagarelor veacului trecut s-a manifestat astfel:

I like you, Alexandra. I like you a lot.

UPDATE: Am citit pe un blog ceva si mi-a placut. Check it out

http://www.arhiblog.ro/2009/03/earth-hour-my-ass.html

Moscovici

Moscovici asta e o persoana foarte importanta. Cel putin asa cred. In primul rand, lanseaza provocarea de a fi cautat pe un afis ce interzice fumatul. Fetele innebunite, iau in serios acel mesaj si isi manifesta dezamagirea printr-un sad smiley face. Aceeasi persoana care si-a manifestat tristetea, ureaza [vreau sa cred] lui Moscovici a rainbow day. Intotdeauna am crezut despre ziua ca de curcubeu un fel de 5ive starred dream ca mai apoi, pe afis sa apara un nou scris: unul ce te duce cu gandul la autorul primului mesaj. Ah, a revenit si imi intoarce urarea de curcubeu cu privire la ziua de astazi! Ce minunat!

Nu cred asta. Cred ca primul mesaj a fost scris intr-un moment de frenezie, de catre altcineva decat cel ce se semneaza cu acest pseudonim “Moscovici”. Cred ca al doilea mesaj a fost un raspuns la primul de catre o persoana ce cunoaste autorul primului mesaj. Cred ca cea de-a doua persoana a revenit, neavand ce face cu inca un mesaj ca apoi, Moscovici, cel despre care tot vorbim sa vada toata aceasta , mai mult sau mai putin, ilustrare. In semn de multumire, el se semneaza cu U 2 ! si atat.

De ce cred astea? Pentru ca eu am semnat prima data foaia, altcineva a doua si a treia oara ca acum sa ne pomenim cu inca o semnatura. Dovada o gasiti mai jos:

P.S. Despre Moscovici stiu doar ca nu ii place sa foloseasca limba Engleza in exprimarea verbala si scrisa.

La multi ani, Tata!

Un timp de calitate petrecut in familie are efecte benefice asupra trupului si asupra mintii. Spun “asupra trupului” pentru ca, nicaieri in lume, un barbecue nu este atat de gustos precum acela facut intr-o duminica dupa-masa, o duminica ce prevesteste venirea verii, o duminica plina de soare si de fluturi. Friptura pe gratar, carne de peste, de pui, frigarui.. nu, nu vreau sa iti las gura apa citind aici, dar sentimentul pregatirii unui barbecue este cel pe care vreau sa-l evidentiez; forfota, glumele, fumul si mirosul de gratar. Pentru mine, este primul gratar facut pe anul acesta in familie. Aproape in familie, a lipsit Gabi.

Daca il cunosti pe tatal meu va incepe sa iti povesteasca [asta pe la mijlocul conversatiei, nu te ia din prima] despre albine. Ramai fascinat cu cata placere incepe sa iti spuna de modul lor de organizare in stup, de ierarhia si de respectul si apararea acordata matcai din partea celorlalte albine.. tind sa cred ca le ingrijeste mai tare decat ma ingrijeste pe mine. Dar in fond, eu ma pot intretine singura, pe cand ele, pe timp de iarna sunt neajutorate si trebuiesc hranite ca sa dea, mai apoi, miere. Si asta pe gratis. Astazi a gasit ceva albine inghetate pe peretele casei, la umbra si mi-a explicat ca din cauza frigului nu mai pot zbura si cad grele. Le ramane doar sa se agate de cate ceva si sa astepte ori incalzirea vremii ori sa moara. Tatal meu, a luat fiecare albina in parte pe o frunza de leandru si a mutat-o intre flori, la soare. Mi-a placut cu cata finete si gingasie a facut lucrul acesta, vizitandu-le, mai apoi, la stup folosind masca speciala si imbracat in alb. Astea sunt doar cateva dintre masurile de “precautie” folosite in apicultura pentru a nu fi “luat la ochi” de catre albinele soldat si sa sfarsesti umflat.. umflat bine de tot..

Long story short, astazi e ziua lui Tata. Implineste 51 de ani, este nascut in 1958. Am avut bbq in familie cu el, mama, tata, Liviu, Paul & Magda. Mi-au placut glumele, mi-a placut mancarea, nu mi-a placut pestele, mi-a placut atmosfera de familie. Tatal meu iubeste si glumeste la fel de mult. Este un exceptional cu care seman . Gata cu palavrageala. Tatal meu este un om care te indeamna la rugaciune si care de multe ori, pentru mine, sfaturile lui au avut un impact major in deciziile pe care eu le-am luat mai tarziu. La multi ani, tata!

Raspuns

Am primit zilele trecute un e-mail. Nu ma asteptam ca postul asta sa primeasca atat de multa atentie dar am ramas placut surprinsa de raspunsul ce mi-a fost trimis acum 3-4 zile.

PENTRU   CRISTINA MACOVEI
( dar nu numai )
CURIOSI , TINERI , CITITORI …
Veniti, cititi si …reflectati la idealurile si gandurile generatiei voastre
Nu aveti nevoie decat de 5 minute (nu este obligatoriu)  sau
mai putin (oare cat valoreaza?)
Lasati orice!
Cititi  5 minute.. sau mai putin
Cat se poate citi in 5/300  ???
SUFICIENT  ;…
SA  VEDETI  ALTFEL  LUMEA,
SUFICIENT; …
SA VEDETI…  FORME NOI !
MULTUMESC  MULT CRISTINA
pentru : vorbele tale frumoase, pentru gandurile tale
dar mai ales multumesc pentru  NEUITARE
MERGI MAI DEPARTE !
REALIZEAZA-TI VISUL SUPREM !
TRAIESTE-TI VIATA FRUMOS !
dar mai ales :
calca pe frunze….
priveste cerul…..
iubeste-ti si ocroteste-ti parintii si prietenii ,
FII TU !
Cititorii tai sa fie ai  PLANETEI
NU !..NU GLUMESC !
AI INCREDERE IN TINE
VEI REUSI
P.S Tacerea mea.. inseamna RABDARE , INCREDERE , CREDIT .Mergi mai departe pe drumul ales…
Te vei bucura candva  de  tot  si de toate.
CU DEOSEBIT RESPECT PENTRU TINE SI  AI  TAI  PARINTI

prof . Doru  Stoica

Cantece

Intotdeauna am stat si m-am mirat cum fiecarui sentiment de-al meu ii gasesc o piesa caruia sa i se potriveasca perfect. Apoi, am stat si m-am intrebat cum de gasesc intotdeauna un artist care sa fi trecut prin ceea ce am trecut eu urmand incercarea de a gasi mesajul ascuns din acorduri si versuri. Poate e asa, poate nu e, de fapt, mi-am dat seama ca artistul nu canta experienta mea ci canta experiente comune. Sentimentul capata valoare de nota muzicala, mimica fetei se simte in timbrul vocal din fata microfonului si finalul piesei e la fel de linistit ca atunci cand dupa multele intrebari, frustrari, tulburari si plansete esti umplut de pace. De fiecare data cand am avut probleme in viata nu m-am rugat lui Dumnezeu pentru rezolvare instant cat pocnesc eu din degete. M-am rugat lui Dumnezeu pentru pace in inima si intotdeauna m-am trezit ridicandu-ma de pe genunchi cu lacrimi, da, dar cu liniste si cu fata luminata. Atunci am stiut ca este felul lui Dumnezeu de a-mi arata ca El inca ma asculta si imi vrea sufletul intreg pentru binele meu absolut si pentru cresterea mea spirituala. Poate ma pierd in cuvinte cateodata dar reusesc sa simt. Sa simt ceea ce am pierdut, regasind o inima sincera iar daca nu ati inteles ce vreau eu sa spun pana acum, dati play la piesa de mai jos si mai cititi inca o data, incet si cu pace in suflet.

Sa aveti o duminica frumoasa!

Nicole Kidman

Intotdeauna mi-a placut Nicole Kidman.

Imi aduc aminte ca, in scoala generala, eram vestita pentru ca nu aveam aceleasi preferinte in ale actorilor de filme, precum ceilalti colegi ai mei. Am mers la o scoala de cartier, localizata langa piata cartierului. Asta spune multe. Mi-am facut un `Caiet de Amintiri`, cum era moda pe atunci (nu stiu daca inca mai este), unde toata lumea, mi-a scris ca ma iubeste, ca ii va fi dor de mine, ca imi ureaza succes.. etc.. . O colega mi-a lipit o poza cu Nicole Kidman in acest `Caiet de amintiri`, iar sub aceasta poza a scris: `Stiu ca iti plac actorii straini, de aceea ti-am lipit o poza cu o actrita straina`. Dumitru Adriana, colega mea, mi-a deschis ochii si, fara sa stie, mi-a plantat stima si aprecierea pentru aceasta femeie.

Imi place Nicole Kidman pentru ca emana feminitate, ii ador accentul britanic si filmele in care joaca. Are pielea alba intotdeauna. Ma fascineaza. Eram in metrou cu Alexandra, colega de facultate si am inceput sa vorbim despre Nicole Kidman iar persoana din dreapta Alexandrei ne-a intrerupt spunandu-ne ca noi doua, ar trebui sa facem o emisiune. Oricum, daca ar fi sa fac vreo emisiune, as vorbi intruna de tarifele Tarom pe distanta Bucuresti – Suceava. Costa 100Euro biletul dus-intors, pentru ca pe aeroportul Suceava nu exista alte companii ce fac zboruri decat baietii de la Tarom si CarpatAir. Cu banii acestia, ajung pana la Roma.

Si de ce m-ar interesa pe mine sa zbor pana la Suceava? Pai, autocarul din Autogara Obor costa 30 de lei pentru studenti si face aproximativ 9 ore. E cat de cat fain pe autocar, se pune un film, doua.. se face popas 45 de minute la nu-stiu-ce popas la iesirea din Buzau.. dar treaba este ca amortesti pe bune in autocar. Trenul Intercity costa 75 de lei, clasa a doua, si face 6 ore jumatate. Am mers o data cu trenul, undeva in luna iulie, cand toata lumea se imbraca in maieu si pantaloni scurti iar in vagon nu au fost mai mult de 17 grade celsius. Am inghetat la propriu. Avionul costa cat costa si faci cu 1 ora jumate de check-in. 55minute de zbor si 10 minute de ridicat bagajul.. mult mai putin. Nu intentionez sa ma mut la Suceava, ziceam si eu doar.

Vara aceasta a insemnat pentru mine multe drumuri catre Suceava pentru ca, mai am aproximativ o luna jumtate pana am sa ma casatoresc cu un baiat din zona Sucevii, bucovinean, mai exact din Comuna Marginea, acolo unde si-au construit oamenii pod. Duminica am avut logodna, pe 26 septembrie este programata Cununia Civila la Bucuresti, iar pe 24 Octombrie va avea loc nunta, in comuna Marginea. Intotdeauna am spus ca blogul meu este unul personal, cateodata prea personal, si iata-ma acum vazand ca titlul lui se potriveste cu noua forma ce urmeaza sa isi creeze contur in mine. Multe au fost formele mele, dar cum stateam de vorba cu Sergio, my boss, exista un mers in toate, un drum care este scris tuturor, mai devreme sau mai tarziu, vom merge pe acest drum. Eu am ales mai devreme, pentru ca nu vreau sa fiu singura cand am sa gust din toate bucuriile vietii, cand am sa experimentez totul la capacitate maxima.

Stiu ca nu am scris de mult timp, dar va las poze, care vorbesc de la sine pe unde am fost si ce am facut.

El este Liviu. The One that stole my heart.

She is Claudia. My long lasting Friend.

Ea este Raluca. One pretty girl.

Gabriela. Prietena copilariei mele.

Sa ma trezesti cand Septembrie se termina, bine?

Cand eram pe la vreo 15 ani m-am hotarat sa infrunt lumea.

Frecventam mIRC-ul in acea vreme si aveam un prieten virtual. Vorbeam ore intregi la telefon si ne spuneam fiecaruia ambitia fiecaruia cu Dumnezeu, ce trebuie sa facem, ce vrem sa facem pentru a atinge standardele ce ne erau predicate in ziua de Duminica la Biserica. A fost o perioada in care, as putea spune, mi-am pus temelia a ceea ce cred astazi, dar, pe de alta parte a fost o perioada in care eu aveam nevoia sa ma laud cu mine, cat de crestina inversunata sunt, negasind pe nimeni caruia sa ma laud, am ales un prieten virtual cu care puteam sa fiu exact cum vroiam. Fara sa imi cunoasca trecutul si adevarata fata a faptelor povestite. Totul era din punctul meu de vedere iar el ma aproba. (Da, era baiat, asa era moda ”pe atunci”). Nu pot sa zic ca in cele din urma nu am sfarsit indragostita nebuneste de persoana de la capatul celalalt al telefonului. Eram copila pe atunci.

Faceam si lucruri interesante. De pilda, la provocarea lui, am avut primul meu studiu personal din cartea biblica Iona. Si acum tin minte ce atunci am cautat prin zeci de dictionare biblice, dictionare de nume biblice, carti de doctrina biblica, toate pentru a ma lauda cu ce stiu in momentul in care urma sa vorbim la telefon. Mi-a recomandat o carte pe care am citit-o mai pe urma, ”Adio Amoruri”. Cred ca este cartea ce este daruita cel mai mult adolescentilor de catre parinti, biserica. Plina de povestiri haioase sau cu talc, toate sunt spuse acolo pentru a evidentia un lucru: ar fi bine sa astepti pana iti vei cunoaste viitorul sot/sotie pentru a incepe o relatie de prietenie cu cineva de sex opus. Am citit cartea de vreo 5 ori pana la varsta de 19 ani. O data pe an, de fiecare data cand simteam ca principiile mele, stabilite atunci, la telefon, sunt amenintate de prezenta unui baiat in viata mea. Asta mai mult pentru ca totul in carte era pus intr-o lumina asa frumoasa, puteai face orice, realitatea pentru mine fiind alta.. Printre ultimele capitole ale cartii, se povestesc experientele unor tineri care au ajuns la varsta maturitatii, care sunt fericiti cu ce si-au promis in copilarie. Tin minte un rand.. ”ajungi la o varsta cand invitatiile de nunta o sa inceapa sa curga..”

Si chiar asa este. Prima a fost prietena mea Lacramioara care a fost indragostita de fratele meu muult timp, dar eu nu o suportam. Are 2 copii deja. A doua a fost Claudia (nu Blondu meu, alta Claudia) cu care am mers in tabara la Buturugeni; are un baietel, a treia a fost Corina Miron pe care nu o stiam atat de bine dar mi-a parut intr-una o fata simpatica, are 2 copii. A patra a fost alta Claudia, tot cu care am mers si cu ea in tabara la Buturugeni, a cincea a fost Cristina Dinu, babysitter-a mea si a lui Gabi cand mergeau parintii la tara, urmatorii au fost fratii Sfetcu – Sami, Dani si Andrei, urmeaza si Beni- nu stiu cati copii au in total, prietena mea din copilarie Gabriela, Cristina Avram urmeaza sa se casatoreasca, Valushca la anul, eu si Cristina Savuica. Tocmai m-am intors de la Goodbye-Party-ul ei. Nunta ei va avea loc in Statele Unite ale Americii. O cunosc de la 7 ani. Prima data cand am mers cu colindul in viata mea, am tinut-o de brat toata noaptea si am tremurat. Imi aduc amite ca ii spuneam: ”Noi doua suntem Cristine, trebuie sa stam impreuna”. Lowell (cred ca am scris corect), este un baiat ce ii pretuieste linistea si pacea de pe chipi si care ii admira dragostea din ochii ei. Ma bucur mult pentru ea. Ma bucur pentru Lowell.

Am asa o senzatie de cateva zile.. plutesc, ma gandesc la tot si nimic, visez in metrou cu ochii deschisi. E dragoste in aer, si nu doar pentru mine. Septembrie e luna mea, si chiar daca as asculta Wake me up when September ends, tot nu as fi melancolica. It`s happening, people! Imi schimb forma!

My Monkey-Men

****because you both make me smile everytime I look at you, guys.

The Marker

Baietii acestia au castigat finala nationala GBOB, Romania, in 2008 si au reprezentat Romania la Global Battle Of the Bands ce a avut loc la Scala, Londra unde au cucerit juriul si publicul, Glam Matlock, basistul si liderul trupei Sex Pistols, este cel ce le-a inmanat trofeul de bronz.

Au concurat la Cerbul de Aur, 2009. Pe 2 septembrie am votat numarul 7 pentru votul de popularitate, aseara mi s-a facut pielea de gaina cand am auzit ca merg in finala, iar in seara asta am emotii sa vad ce castiga. Paul, Andrei, Octav si Catalin sunt baieti de treaba, foarte glumeti si deschisi. Va tinem pumnii in finala din seara aceasta iar eu pe verighete imi inscriptionez ”Break The Cage”.

Piesa Yahweh, The Marker

Piesa If You Didn`t Love Me, The Marker, my favourite love song `till now..

Impresii de weekend

Septembrie mi-a placut intotdeauna.

Nu pentru ca este luna mea de nastere ci mai mult pentru tot ce inseamna Septembrie: inceput de scoala (si aici devin cat se poate de nostalgica gandindu-ma la profesorii mei dragi), vremea superba – dimineata racoare si dupamasa perfecta de plaja (imi aduce a Brasov intr-o zi de August, iar eu sunt innebunita dupa Brasov), filmele noi, reducerile de final de sezon (am gasit ceva haine dragute cu ocazia reducerilor de anul acesta, perfecte pentru luna mea de mere) si colectiile de toamna – iarna (I so love shopping). Imi place Septembrie pentru ca reprezinta o luna in care iti planifici foarte multe lucruri pe termen lung si asta da dovada de stabilitate si hotarare. Pentru mine, este foarte greu sa imi planific, de aceea respect oamenii care reusesc sa faca asta.

Sunt updatata din punct de vedere tehnic. Am renuntat la ochelari din nou si parca vad lumea altfel. In viata unei fete, detaliile sunt cele care conteaza, iar eu am gasit in sfarsit o rochie care sa imi placa si sa imi stea si bine. Ce isi poate dori o fata mai mult? Asa ca eu continui incursiunea mea prin magazine in cautarea accesoriilor pentru ca mai am doar 10 zile si nu ma mai numesc Macovei.

Weekendul trecut am luat parte la nunta Magdalenei si a lui Daniel Roman, i-am fotografiat, i-am felicitat si ii iubesc in continuare. Astept sa se intoarca din luna de miere sa vad ce poze vor sa expun pe blog, si inca mai astept lista din partea Jessicai si a lui Stefan Capota.. si inca mai astept . La nunta Magdalenei am avut ocazia sa vorbesc cu Ligia, sora ei, care mi-a marturisit ca ma stie deja, fiind o cititoare a blogului meu. M-am simtit ciudat, ea fiind prima persoana intalnita ce ma stie doar de pe blog. Nu am stiut cat de citita sunt, acum am aflat. Am petrecut nunta vorbind cu ea si povestind de tot felul de amitiri din copilarie. Multa bafta ii doresc cu BAC-ul anul acesta si ne vedem la nunta ei, nu? A, si pentru ca v-am vorbit de Ligia, iat-o!

***in timpul receptiei, am iesit la intrare ca sa prindem un apus de Septembrie. Nu am rezistat culorii calde asa ca am rugat-o pe Ligia sa imi pozeze exact in raza de soare. Multumesc, Ligia.

Invitatie deschisa

Vineri, 25 septembrie 2009, la ora 14.00

va astept la Casa de Casatorii a Sectorului 1.. cu flori !!!

Cu drag,

Cristina (soon to be Onofrei)

Am emotii pentru maine

Sper sa ma mai relaxez..

Numai maine nu e poimaine..

Numai maine nu e poimaine… asa mi-a spus Lidia, sora lui Liviu, ieri de dimineata cand m-am trezit. Si intr-adevar, asa este. Astazi e `maine` iar sambata, `poimaine` si eu m-am trezit de dimineata astazi. E soare afara, s-a mai incalzit vremea, ceea ce este bine avand in vedere ca in ultimele zile a plouat, a fost ceata si am indurat mult, mult frig. Prognoza meteo de maine pentru Sucevita si Marginea mi-a inseninat nu doar ziua de astazi dar si ziua de maine. Multumim Celui ce face toate lucrurile posibile.

Astazi suntem ocupati, noi cei de aici ( Lidia, Rebeca, Viorica, Tamara, Alexandra, Vasco, Iliuta) iar pe seara trebuie sa ajunga si astia, care vor fi Gabi, Iulian, Vali & Lavinia. Alte informatii la cald sper sa le postez dupa nunta.

ooff.. and I am getting married :):):):):)

***favourite picture de la Cununia mea Civila***

As da orice..

As da orice sa ma pot intoarce la vremea copilariei mele. As da orice sa ma pot urca din nou pe genunchii tatalui meu si sa incep sa il trag de par, in cautare de pere. As da orice sa ii pot taia perdelele bunicii mele ca sa le fac haine papusilor mele. As da orice sa mai pot spune tabla inmultirii cu 5 sasait: sinsi ori unu sinsi, sinsi ori doi zese, sinsi ori trei sinspe`.. si tot asa mai departe.

Pe vremea aceea mancam mamaliga rece cu bors de fasole din oala bunicii mele si mi se parea o delicatesa. Tot pe vremea aceea as fi dat orice sa fiu mireasa. As fi dat orice ca sa fiu printesa cuiva, visul meu, dintotdeauna. As fi dat orice sa merg sa vizitez lumea, sa fac poze, sa zambesc la oameni si sa mi se zambeasca inapoi. Si uite, acum ma vad intre atunci si acum. Ce vreau acum nu ma face sa imi para rau de timpul trecut. Ce vreau acum ma amuza, pentru ca e totul invers.

Acum este un baiat in ochii caruia citesc dragostea. Am dat orice pentru a fi alturi de el si de bratele lui. Am primit de la el sprijin, apreciere, intelegere , dar mai presus de asta fericire. Si pentru ca a fost cununia civila, apoi nunta, apoi saptamana de miere si pentru ca bloggingul este mult mai fain cu poze, va las poze de peste tot. Happy Thursday!

Dupa Muzeul Satului a urmat Gara Baneasa..

Apoi in fata casei.. apus pe strada Medias..

Multumesc Adi Harlea pentru coafura si lui Cristi pentru poze.

Nunta a fost in Localitatea Marginea din judetul Suceava cu o luna mai tarziu de cununia civila din Bucuresti..

Noi (eu cu Sotul meu) suntem mai strambi in poze.. asa suntem noi..

Saptamana noastra de miere a fost in Londra, Savona si Monte Carlo. Am fost foarte inspirata si am uitat aparatul foto acasa, multumesc totusi Iphonului pentru pozele de Doamne` ajuta scoase. Macar e ceva, nu?

Si piesa nuntii noastre..

 

In Excelsis Deo

Nu sarbatoresc in noiembrie. Mai este o luna pana atunci dar se apropie ziua de nastere a Angelicai. Asta da, asta as putea sarbatori.
Zilele mi se intampla. Mi se intampla sa ma intalnesc cu persoane de mult nevazute in orase de mult nevizitate. Mi se mai intampla sa vreau sa imi cer iertare de la sotul meu cumparandu-i ceva ce stiu ca m-ar ajuta in aceasta situatie.. iar el sa vrea sa faca acelasi lucru, in acelasi timp, cumparandu-mi un buchet de flori. Mi se intampla, si asta tot mai des, sa ma vizualizez pe mine in viitor. Ok. Asta ma cam sperie putin, pentru ca nu sunt eu cine stie ce “vizualizatoare”, dar ma sperie ideea de a ma stii pe mine vizualizandu-ma.. Imi e imposibil sa trec peste asta si, iata-ma, din nou, vizualizandu-ma pe mine in viitor vizualizand. Si acum o aud pe mama spunandu-mi: “Pocaieste-te, Cristina!”
Am dureri. Crampe stomacale si dureri de spate. Cred ca durerea de la burta s-a dus in spate si asa am devenit o babutza de nu ma mai pot ridica din pat. Tamara, asculta colinde de mai bine de jumatate de ora si deja simt cum profanez sacrul Craciunului inainte de vreme; simt cum îmi desfac cadourile pe ascuns, ar fi trebuit macar sa ninga.. si nici macar atat. Imi ramane doar amintirea placerii ceaiului cu scortisoara, baut de dimineata. Imi doresc sa merg cu colindul, inainte de vreme..

Viata de familie e palpitanta. E bucata ce lipsea din puzzlelul meu. E bucata care spune: ce foartetaresuperbminunatafostasta! Hai sa ne oprim si sa o luam de la capat!
Mor de somn iar Tamara a schimbat playlist-ul. Sunt doua lucruri de care nu ma mai despart de acum inainte: Facebook si WordPress. Ambele pentru iPhone.

Furtuni..

When the storm is raging all around me..

You are the peace that calms my troubled sea..

Prima zi de munca

Aceasta este una dintre zilele acelea.

Deschizi ochii brusc dimineata si in mai putin de-o secunda realizezi ce zi este: este prima mea zi de munca; prima mea zi de munca dupa mult timp, prima mea zi de munca pe anul acesta.. prima mea zi de munca in prima saptamana a anului. Grabit te uiti la ceas si iti dai o palma si iti spui ce idiot/idioata sunt, cum pot sa fiu in intarziere, din prima zi de munca?!

Ei bine, la mine asa a fost. M-am trezit cu fata la perete, brusc, am intarziat si alt lucru pe 4 ianuarie nu l-am facut mai bine. Traiasca clasa muncitoare!

Ma` Dawg..

Let me introduce myself!

Hi there, my name is Diva…

Everybody loves Diva, everybody loves me…

I speak dawggie language, Romanian and (I think) some sort of Nigerian dialect. And that`s because I have this awesome nigerian friend, Toby. And do you know why he is so awesome to me? Because, everytime I look at him I see me, we`re so alike. from all the ladies, evrytime he chooses to cuddle me

And, of course, I have this true, gorgeaous, awsome master: Cristina. I was her wedding gift from her husband Liviu. She rocks my world and I rock hers! Enough for now, take a look at the pictures and you will see how much people love me.. because I`m The Diva

Sing to me, mamma!

Do you remember Claudia? I like her a lot!

I think of myself as a really photogenic Dawg

Vorbe din partea tuturor

Ioi! Tulai Zoe! O vinit si primavara!… de parca nu mai rezistam sa indur atat frig si atata zapada! A fost prea mult! Prea multa, ma scuzati. Mi-am stricat 3 perechi de cizme in 3 luni, asa ceva nu se poate! Pur si simplu nu se poate! Eh si parca eu nu adormeam in fata geamului, seara, de fiecare data cand ningea . Imi placea atmosfera la nebunie.. totul linistit si cald, lumina galbena de la stalpii de iluminat.. nu am mai avut sentimentele astea de vreo 5 ani.. si una peste alta “toate vine, toate trece”, cum punea o mare inteleapta.

Si Diva mea a crescut, e o desteapta. De fapt, este un caine inteligent, ascultator. Cine vrea sa faca cunostinta cu ea,  let me know. Cel putin acum, pentru mine, diminetile se desfasoara intr-un ritm alert, placut, se simte primavara si in suflet. Cum spunea o alta inteleapta, “I love love”. Imi place sa fiu cu Liviu, imi place ca dimineata are pofta de joaca in ciuda ursizeniei mele (sau cum se spune?). Jumate adormita, jumate morocanoasa, jumate de fata in perna si jumate infofolita in patura reusesc sa am dimineti de vis multumita lui. Si ma trezesc asa de frumos. Cum spune piesa, “Cu tine imi place sa fiu, zi de zi”.

Si pentru ca de curand am privit si aratat o poza de la nunta unei prietene si am discutat impresii de la nunta, impresii de casnicie, sfaturi, o barfa sfanta.. mi-a spus ca “He is all over you”. He – cine? Liviu  /  You – cine? Eu  /  Cum?

Sa aveti o primavara frumoasa!

2009: Catalina & Coco

Well, well, well.. a inceput cu o propunere din partea lui Coco, care a sunat nou pentru mine :  ” Si ia zi, Blondo`,  imi faci poze la nunta?”. Nu am stiut ce sa zic pe cum nici nu am stiut de unde am sa iau toooata aparatura necesara fotografierii nuntii lui. Si am spus cumva ca asta urma sa fie prima mea nunta ca si fotograf, nu ca asistent? Cand i-am spus lui Coco “Nu cred ca am aparatura necesara..”, el mi-a raspuns “Am eu!”. Si de aici pana la o nunta au mai fost.. cred.. 4 luni de zile.

O admir pe Catalina. Este o Balanta infipta, puternica fermecatoare, si ca noi, toti cei care suntem Balante, nu se lasa pana nu isi spune punctul de vedere! You go girl! Demna de toata admiratia a fost rochia ei, pe care, din pacate, nu o pot prezenta toata aici.. pentru ca.. nu a incaput in poza, dar o sa vedeti pe Catalina imbracata cu ea si atunci sunt sigura ca o sa va placa si mai mult. Ce sa mai spun? Sa spun despre peripetiile nuntii lor? Pai.. ai fost multe si placute.. Despre ceremonia religioasa din parcul copiilor? A fost de vis! De restaurantul minunat? Aristicrat Events Hall.. si sunt muuulte lucruri ce au facut aceasta zi unica in viata lor ca miri si in viata mea, ca fotograf . Mi-a placut foarte mult nunta lor, am simtit momentele cu ei si intotdeauna iubesc sa vad cum o mireasa se simte bine mireasa. Catalina & Coco sa aveti o viata minunata in continuare

Love,

Cristina

Maestrul Florin working his magic..

I sooo loved buchetul Catalinei. A fost facut de catre sora lui Coco special pentru ziua ei pentru ca, daca imi aduc bine aminte, cred ca este o peripetie legata si de acest buchet.

O ce trena minunata..

Catalina, esti frumoasa!

Tipic Coco..

2009: Jessica & Stefan

Stefan a cerut-o pe Jessica de sotie cu ocazia unei cine romantice sub cerul liber, in spatele unei curti frumos amenajate decorate cu muuulte beculete vii si colorate. Jessica mi-a marturisit ca a fost exact asa cum ea visase, copila fiind, deci sunt sigura ca a fost superb. Jessica, o americanca superba il iubeste ATAT de mult pe Stefan incat a acceptat cererea lui in casatorie si de atunci s-a mutat in Romania, alaturi de iubitul ei, acum iubitul ei sot.

Nunta lor a fost la superlativ. Am facut atat de multe poze incat am stat destul de mult pana m-am hotarat ce sa postez.

Jessica & Stefan au ales ca eu sa fiu si fotograful lor in ziua Cununiei lor Civile asa ca am avut mai mult timp la dispozitie pentru a ne cunoaste. Pot sa spun ca a fost “DA”-ul cel mai haios auzit vreodata si ca nuntasii au fost de cuvant lor s-au prezentat atat la Cununie cat si a doua zi, la Nunta. E minunat sa fi inconjurat de prieteni care te iubesc atat de mult. Gata cu vorbaria, mai jos aveti pozele. Multumesc Filip Enache pentru asistenta la aceasta nunta.

Love,

Cristina

Now these are really gorgeaous peep-toes

Jessica, you`re beautiful.

Ziua buna se cunoaste de dimineata.

Multumim Magdei Savuica pentru buchet. Great work!

Daca vreodata v-ati intrebat cum arata masa de lucru a lui Florin, acum aveti raspunsul.

Si daca v-ati intrebat mai devreme ce face Florin acolo, uitati raspunsul si la aceasta intrebare..

A girl`s dream.. oh..

******** UPDATE

Pentru nunta lor, Jessica & Stefan au vrut poze romantice, serioase si un set de poze funny.. Just a thought* Jessica`s converse were reaaaally trashed!

Jessica, you`re b-e-a-u-t-i-f-u-l!

This picture is saying: Honey I can`t wait to see the pictures!

2009: Madi & Daniel

Nunta lor a fost momentul cel mai asteptat pentru amandoi mirii. Frumosi, cu pofta de viata si fooarte iubareti, dupa cum veti vedea din poze. Nunta a fost la mijlocul lunii septembrie, iar eu fiind o Balanta veritabila iubesc tot ce tine de aceasta luna. Cel mai mult mi-a placut soarele de inceput de toamna: nici prea mult nici prea putin. Ziua mirilor a inceput cu multa voie buna; in apartamentul lor din Bucuresti s-au dat lectii de dans, de canto si de voie buna. Madi este o mireasa hotarata si care stie ce vrea de viata; asa deci; a stiut ca il vrea pe Daniel, si gata! Stim cu totii acum, ca Daniel o iubeste pe Madi ca cel mai de pret dar din viata lui. Va doresc sa aveti copii multi, frumosi si burduhosi! (Pentru traducere, contactati-l pe socrul meu )

Cei doi frumosi din pozele de mai jos m-au rugat sa ii insotesc si in ziua cununiei lor Civile. Dupa ceremonie am luat-o la pas usor, insotiti de prietenii lor (pe care de altfel o sa ii vedeti cam la fel de mult prin poze precum mirii) si ne-am simtit bine, am ras mult si ne-am bucurat impreuna cu Madi & Daniel in ziua lor. Cheers!

Multumesc Alexandra pentru asistenta si multumesc tuturor care au facut aceasta zi frumoasa pentru Madi si Daniel.

Love,

Cristina

UPDATE** Din motive de confidentialialitate am decis sa selectam doar cateva poze pentru a expune aceasta zi minunata. In continuare aveti cele mai bune cadre ale zilei

Engagement Session

Nu stiu de voi, dar pe mine poza de mai jos ma inspira foarte mult..

Nu intotdeauna sunt binecuvantata la pozele de grup cu o lumina asa de divina; dar cand sunt nu risipesc nici o ocazie de a o folosi..

My Wonderful Photographer

Minunatul meu fotograf a tinut aparatul foto pentru prima data in viata in mana. A simtit greutatea lui si a zambit, spunadu-mi: “Asta da aparat”, apoi m-a intrebat care e treaba cu punctul rosu si de ce aparatul face un bip atunci cand apesi declansatorul pana la jumate. Explicatiile nu au durat mult pentru ca imediat am auzit cum se deschide si se inchide diafragma. Semn ca poza a fost facuta. Asta se intampla in Parcul Izvor. Rezultatul:

Urmaresc o fotografa din Statele Unite ale Americii care fotografiaza impreuna cu sotul ei. Parerea mea personala este pozele facute de sotul ei sunt mult mai pline de incarcatura emotionala. Daca Liviu asta al meu a reusit din prima sa faca o asemenea poza, e clar ca nu il voi mai invata mai multe.. poate daca ma plateste

V-am povestit de Diva. Cainele meu primit cadou de la Liviu caruia nu i se vad ochii nici daca dai zoom la aceasta poza

Si ca sa fie ziua frumoasa, Liviu a mai pus mana a doua oara pe aparat.. incep sa fiu invidioasa..

Si a urmat si a treia oara.. offf

Acum stiu ca aceasta poza nu este in focus, dar imi place asa de mult. Este versiunea noastra de cuplu nigerian. Sunt sigura ca voi fi o African Queen candva

Si el bulibasa tuturor timpurilor are sa fie un African King

Ciobanesc de Bucovina

Aceasta rasa de caini este creata in Bucovina si este atestata la Bruxelles de aproape 10-15 ani.

Am fost invitata sa fotografiez canisa lui Codrut accum 3 saptamani. Daca ma cunoasteti, stiti ca sunt o mare iubitoare de caini si ca nu am stat pe ganduri pana am acceptatat. In total, Codrut are 15 caini. 5 sunt mici; iar restul dulai. Am avut parte de un timp bun si de calitate tinand cont de faptul ca in ograda proprietarului nu se gasesc doar acesti caini. Mai sunt diferite rase de porumbei; iepuri, o pereche de ponei si un ponei mic (e ok daca spun poneiutz?). O adevarata gradina zoologica! A fost o placere si o provocare pentru mine sa o fotografiez. Il veti vedea pe Carabus, care este tatal Divei mele (hihi). Daca cineva numai citind acest post se gandeste ca aceasta rasa de caini este una mare, cainii sunt rai si etc.. nu are dreptate. Sunt foarte jucausi cand sunt mici iar cand cresc (pe la 4-5 luni) devin foarte ascultatori.

Ne-am simtit bine la Tibeni, Suceava si mai mergem pe acolo

Carabus. Este o rasa special creata din amestecarea a doua rase (teckel spaniol si caniche) pentru a ajuta pe pastori sa bage oile in staul. Sunt extrem de inteligent si de posesivi.

Vremea nu a fost cu noi.. statea sa ploua; dar ne-am bucurat si o sa vedeti acest lucru in pozele care urmeaza. In drumul spre stana, am fost intampinati de cei doi strajeri:

Cum s-a dat zvonu` ca e vorbad e o sesiune foto; de nicaieri au inceput sa apara vedetele

Cred ca era putin nedumerit..

Father & Son moment..

Productia de cas nu a scazut de cand a inceput criza

Am uitat sa va spun despre Codrut care este un crescator de caini de rasa. Trofeele de mai jos atesta acest lucru.

De la stanga la dreapta: Codrut, Tata socru & Daiana

Domnul Campion

Pentru ca, in cele din urma, a plouat in ziua aceea, eu cu Liviu ne-am refugiat inauntru, dar a trebuit sa imbracam corespunzator:))

****** Am povestit pana acum despre Diva, catelusa mea iubita. Acum 2 zile a murit. Imi pare nespus de rau, dar viata merge mai departe*******

Munca, Munca, Munca..

Atat de mult de munca nu am crezut ca poate exista vreodata la o casa.

In sfarsit, m-am mutat la casa mea. Si de aici totul este odisee.. curatat totul, redecorat, aranjat curtea, sapat gradina si cat mai urmeaza de acum incolo nu vreau sa ma gandesc. S-a incheiat cea de-a doua saptamana de cand am parasit cuibul parintesc si pot spune ca acum m-am casatorit cu adevarat. Si una peste alta, am o bucurie imensa cand deschid poarta si imi dau seama ca tot de acolo este al meu si ca in curand va arata ca o cutie de bijuterii.  Sau casa va fi ea insesi o bijuterie? Mai am de dezbatut asupra sintagmei impreuna cu Liviu. Serile imi sunt o minunatie in fiecare seara. Liniste si Campionatul Mondial de Fotbal in Bucatarie. Diminetile sunt de-a dreptul scaldate in dragoste si raze de soare. Peste zi se intampla sa fiu ocupata cu tot felul si asta pentru ca am ales sa fiu libera profesionista, negasindu-mi locul in sistem. Stateam si ma gandeam ca dintre ceea ce trebuie sa fac si ceea ce iubesc sa fac este o diferenta foarte mare.. si desi mergi mai sigur facand ceea ce trebuie neasumandu-ti riscurile ce le ai putea avea atunci cand te lasi cuprins de pasiune in munca ta.. va fi un drum greu si plin de cazaturi. Dar de fiecare data cand am cazut stiu ca m-am ridicat mult mai sus dupa aceea. Asa ca: la mai multe cazaturi!

Vorbind de munca, saptamana trecuta am dat o fuga pana la Alexandria si am avut bucuria de a fotografia doua frumoase. Nu am timp sa postez acum sesiunea foto si nu am timp sa va povestesc cum a fost asa ca va las marturie o poza. Promit ca data viitoare am sa le postez pe toate:

Weekend placut!

La multi ani, Blondo`

M-am trezit de dimineata cu cea mai ingrozitoare durere undeva in jurul spatelui, ameteala si o usoara tendinta de a fi morocanoasa. Am stat in pat destul de mult sa ma gandesc cum sa imi anulez intalnirea de la ora 13.00; iar daca asta a insemnat sa urmaresc jumatate din Sezonul 5 al serialului meu preferat, so be it!

Asa ca, mi-am anulat intalnirea `pe mai tarziu` cand urma sa fiu mai prezentabila si dintr-o data, m-a lovit! E ziua Alexandrei!. Si acum, nu, nu este vorba de Alexandra Bruneta, colega mea de facultate; cum nu, nu este vorba de Blondu` meu, Claudia. (Da, ziua ei a fost acum aproximatix 10 zile; dar nu am scris despre asta).

Este vorba de Alexandra Blonda; care implineste ori 13 ani ori 14. Sunt asa de buna prietena cu ea ca nu imi pot aduce aminte. Blaim it on the pills I took! Si cum sunt pe picior de a parasi casa, a trebuit sa fac lucrul acesta pana va iesi de la scoala. Este clasa a 8-a. Acum daca ma gandesc din nou, cred ca face 14 ani . Sunt multe lucruri care ma leaga de ea; iar cei ce ma cunosc pot da din cap aprobator. Am tinut neaparat sa ii urez La Multi Ani in felul acesta pentru ca sunt constienta ca, undeva in perioada de crestere a fiecarui copil, mai ai nevoie de afirmare si incurajare.

Asa ca.. Alexandra; iti doresc sa fii cu minte; sa iei premiul I anul acesta si sa fii o binecuvantare pentru parintii tai. Love you lots!

Pozele sunt facute vara aceasta in timpul unei vizite ce mi-au facut-o fetele: Andreea, Alexandra & Maria.. va felicit pentru prietenia dintre voi 3

Am inceput cu cateva poze si totul s-a dus intr-o petrecere marreeee si pliiina de distractiee..

Am sa inchei cu aceasta poza care este preferata mea din toate. Happy Tuesday!

2010 Wedding : Larisa & Manu, Suceava

Daca as fi sa mai aleg sa fotografiez inca o data nunta acestor doi iubareti, as face-o de la capat si de la capat si iar din nou. Nu pot sa spun ce atmosfera placuta a fost pentru ca nu am cuvintele. Larisa si Manu sunt doi tineri ce nu au stat mult cand i-am rugat sa imi demonstreze ce mult se iubesc. Pozele le veti vedea voi singuri si va veti convinge. Larisa este o fata superba cu cei mai superbi ochi albastrii iar Manu este un gentleman perfect. Partea interesanta a fost ca, prin ale locului, se obisnuieste ca, in ziua de cununie civila sa vina doar `tineretul`. Asta inseamna doar prietenii (tineri, de altfel) si rudele (tinere si ele). Pentru mine asta a fost egal cu muuultaaa distractie . Mi-a placut foarte mult locatia – Magic Bucovina – si v-o recomand daca vreti sa petreceti timp in Suceava de calitate. Acum eu sunt pe fuga (cum mereu in ultimul an am fost ) si va las pozele. Plec la Suceava .

Aloha! 2010 Wedding – Mihaela & Sorin, Bolintin

La multi ani! La multi ani! La multi ani!.. am ratat multe dintre sarbatorile online si imi pare rau, asa ca spun acum muulti ani binecuvantati sa aveti.

Timpul meu s-a petrecut mult timp pe la Suceava, dupa cum poate stiti.. sau v-ati imaginat, in sfarsit sunt de 3 saptamani in Bucuresti dupa aproape 3 luni petrecute acolo unde mi-a fost dor de tot ce inseamna aglomeratie; metrou; Coca Cola la ora 11 noaptea. M-am gandit ca ar fi un moment potrivit sa postez pozele Mihaelei si ale lui Sorin. Stand departe, la Suceava, am  avut mult timp sa ma gandesc la cum voi scrie acest post (mi-am adus aminte! mi-a mai fost dor si de internet), dar acum ma lasa inspiratia.:)

Pe Mihaela si Sorin i-am cunoscut undeva prin aprilie anul trecut in Plaza Romania, Bucuresti. Am stat de vorba cu ei planificand ziua lor si totul parea atat de bine si de frumos; am fost asa de multumita de cat de usor imi accepta “pretentiile” si ce bine am planificat ziua.. of.. off.. un lucru l-am inteles de la bun-inceput si anume ca ei vor o nunta traditionala. Iar eu care am crezut ca stiu ce inseamna traditional, m-am inselat inca o data. Traditional inseamna muuuult peste ceea ce stiam eu. Minunata mea planificare a tinut exact pana in ziua nuntii; cand toate traditiile si-au facut simtita prezenta si mai ales timpul.. Nu asta este important. am aflat inca o data ca niciodata nu este prea multa petrecere; prea multa distractie sau prea multa traditie. Oamenii acestia stiu sa petreaca si sa se bucure. Mihaela este o frumusete rara, dupa cum veti vedea din poze si mi-a facut placere sa o cunosc si sa am onoarea sa fiu fotografa lor.

Voi atasa cateva poze din ziua cununiei lor civile urmand ca maine sa adaug restul. Noapte buna!

*continuare

Nunta celor doi a avut loc in paropiere de Bucuresti, in comuna Bolintin (sau Bolentin). Dupa cum am spus anterior, mirii m-au anuntat ca vor o nunta traditionala; si asa a fost! Nunta a avut loc in aer liber; in strada unde toti prietenii de sufle, toti vecinii au fost invitati sa ia parte la bucuria Mihaelei si a lui Sorin. Am luat parte la o petrecere ce a durat pana la 8 dimineata (da, a fost foarte obositor si foaarte frumos). Nu am putut sa nu observ lacrimile mamelor de fericire; imbratisarile pline de afectiune si frumusetea sufletelor membrilor familiei. M-am simtit ca intr-o familie mare si iubitoare.

Mihaela & Sorin va multumesc pentru onoarea de a fi fotograful zilei voastre si va multumesc pentru ca v-am cunoscut. Va doresc sa fiti fericiti si uniti pana la adanci batraneti si impreuna puteti trece peste obstacole.

P.S. nu am avut timp sa facem o sesiune foto cu ambii miri in ziua nuntii si ramane pe primavara aceasta in Mar.. dupa cum am stabilit dragilor, nu-i asa?

Dumnealui este body-guard-ul zilei (altfel spus verisorul iubit) al miresei. Puteti vedea cum isi bate capul in ziua aceasta ocupata.. Multumim pentru munca depusa

Little sis`

Inainte de biserica – ingandurati si stresati

Dupa biserica – happy, happy people

78

Amintiri multe nu am legate de casa ei iar asta pentru ca prea putin vizitam. Eram prea mica si distanta era prea mare. Tin minte caldura din ochii bunicii mele dupa ce s-a imbolnavit.. de fapt, nu cred ca mi-o amintesc sanatoasa. Bunicul mereu ma indemna sa fac pedagogia si sa vin in sat ca si profesoara; voi sta in casa de beton din mijlocul satului, construita de el cu multi ani in urma. Dar cum sa ma duc intr-un loc unde copiii inca ies la poarta ca sa vada o noua masina trecand pe ulita? Erau rare pe atunci; sunt si acum prin unele parti ale satului.

Dupa nunta mea de anul trecut, tatal meu m-a indemnat sa merg sa o vizitez pe bunica pentru ca s-ar putea sa nu mai traiasca mult si ar fi frumos sa mergem si sa il vada pe Liviu, pe mine maritata. Dupa un drum de 3 ore plin de zapada si viscol m-am bucurat enorm ajungand la ea. Cand am intrat in casa.. bunica m-a intrebat .. Tu esti sora lui Gabi? Mi-am dat seama ca am vizitat-o prea rar si am stat prea putin timp. Astazi, Doamna Macovei, mama tatalui meu a murit; si da! este o Doamna pentru ca a crescut 8 copii la capatul pamantului si toti sunt domni si doamne astazi.

Ma` girls

Acum multi ani eram foarte nebuna. Acum multi ani lucram la RMS si dadeam ora exacta. Ma face sa imi aduc aminte de copilarie cand sunam la 958 (parca) doar sa aud vocea perfecta a doamnei care rostea fara incetare : La semnalul urmator va fi ora: douaspreceze si paisprezece minute si treizeci secunde; si uite asa incarcam factura dragilor mei parinti. Acum multi ani, la vremea concertului Delirious mi-am invitat pretenele acasa la mine. In noaptea aceasta nu m-am putut hotari pe ce parte sa dorm si mi s-a facut ataaaaaaaaaatttt de dor de ele numai uitandu-ma la videouri si multii ani mi se par ca ieri. Nebunia in mine inca exista (sa va spuna Jo!)  dar o parte din ea s-a dus impreuna cu Lee, in Spania si inca o parte cu Claudia, in Oradea. Daca ne vreti in forma maxima pentru un show, cumparati-ne bilete de avion sa ne intalnim la mijlocul distantei. De dragul vremurilor nu de mult apuse. Si pentru ca ma mir cat de stupida puteam fi in replici (este ora 2.00 a.m.- mintea mea este foooaarte lucida acum, da?) rad de jumatate de ora (nu din amintiri) ci de bucurie ca le pot numi fetele mele care mie imi acorda toata atentia de care am eu nevoie si fetele care stiu sa ma lase sa ma dau in spectacol pentru ca eu, Cristina, trebuie sa eclipsez Miss you soo bad girls! Ma rog la Dumnezeu sa plece Liviu si sa veniti voi, macar pentru o seara!  ics o ics o ics o ics o

In ordine cronologica va rog. Move it MOve it!

Acum mi-am dat seama ca le-am inversat (doar nu mancam clatitele prima data si apoi le facem..) Claudia este cea cu urechi de Dumbo iar Lee este cea care ne anunta ca nu mai este baterie. Who cares?

 

UPDATE: Si daca va intrebati ce s-a intamplat cu ceasul acela D&G va spun ca persoana ce mi l-a dat, l-a cerut inapoi pentru ca s-a dat seama ca era o amintire placuta. Acum detin o colectie de ceasuri printre care si favoritul meu Omega SeaMaster. Uite asa ca am stiut sa tac si sa inghit o data..:)

2010 Anytime: Ligia & NicoLeTTA, Alexandria

Ultimele zile au fost cele mai geroase din iarna aceasta, spun cei de la meteo. Ieri dimineata, in timp ce asteptam autobuzul 105, auzeam oamenii spunand ca in jurul orei 6 erau -17 grade Celsius in Bucuresti. Pentru  mine, desi ora ora 9, mi se parea ca suntem blocati undeva la Polul Nord si ca temperatura este mult mai mica. Promit sa ma imbrac mai bine (am probleme cu Liviu pe tema asta de fiecare data cand mergem in oras: Cristina! Imbraca-te mai bine ca racesti!- sa spun ca el a racit de 3 ori iarna asta si eu o singura data?). Ca sa nu ramanem prea mult in contextul frigului, mi-am adus aminte de vara si de soare, caldura si temperaturi inalte.

Fetele Ligia & Nicoleta m-au chemat pentru o sesiune foto in Alexandria cu ocazia terminarii clasei a 12-a. Ziua a fost plina de veselie si atmosfera de sarbatoare. Am avut ocazia sa vizitez orasul Alexandria. Fetele mi-au spus ca este un oras micut si ca nu prea ai ce vedea pe acolo, dar parerea mea este ca am avut ce fotografia si chiar ai ce vedea in Alexandria – pe Ligia & Nicoleta. Acum ele sunt plecate la universitate. Stomatologie, TImisoara si SNSPA, Bucuresti. Va las pe voi sa ghiciti care dintre ele a ales o specializare si alta. Va pup si sa aveti o zi de Februarie frumoasa!

Nicoleta

Mie poza asta imi spune despre asteptarile ce le are de la viata. Iti doresc ca Dumnezeu sa te indrume in tot.

Ligiaaaaaa

Daca aveti impresia ca una a fost fotografiata mai mult decat cealalta.. aveti dreptate! A fost o bataie la propriu al cui este randul pentru ca, pur si simplu, erau nebune dupa poze!

Daca pana acum am avut discutii cine face poze in leagan si cine nu.. pot sa spun ca dupa asta s-au mai domolit si au inceput sa fie cat se poate de nebune in continuare!

Naturalete

Simplitate

 

 

Happy Friday!

2010 Pregnancy – Gabriela & Cornel & Luca

Stateam si ma uitam la multele poze din anul 2010, si cel putin pentru mine, astazi este o zi speciala. Foarte speciala. Este ziua prietenei care mi-a fost alaturi toata copilaria; si desi am facut amandoua un pact : de a ne casatori la nici mai mult si nici mai putin 88 de ani (double wedding- ahh!), ea mi-a luat-o inainte cu nunta (mai 2009), eu am urmat apoi in octombrie. Nu am avut parte de nunta dubla pana la urma, dar ceea ce a fost a fost foarte frumos si emotie.

Acum Gabriela il are pe Luca ce s-a nascut cu vreo 2 saptamani mai tarziu. L-au rugat doctorii, parintii, bunicii, matusile sa iasa si nu prea a vrut pesemne ca va avea un caracter puternic. Este o frumusete de baiat: scump si fooarte dragalas. Si pentru ca spuneam ca astazi este o zi speciala pentru mine, ii urez La Multi Ani! Gabrielei pentru varsta implinita.

Pozele au fost facute cu o luna inainte de nastere. Va rog, scuzati-l pe Liviu.

Minunatul de Luca

Am pornit cu barcile pe Herastrau, tocmai la apus. Gabi arata ara de frumos in lumina calda a verii tarzii de care am avut parte anul trecut, aici, in Bucuresti.

Cornel, you`re so blessed having a wife like Gabi. La multi ani impreuna!

Intrebarea zilei

Gabi, iti mai aduci aminte de vremea cand spargeam parolele calculatorului tau? Ti le schimbam si nu iti spuneam parola decat dupa cateva zile sau dupa ce cadeam la o intelegere.. sau dupa ce intervenea tata (de cele mai multe ori) dureros..

8th of April, Birmingham, UK

***English following below***

Acest post este pentru mama mea si pentru toti cei care asteapta sa vada o poza de la nunta lui Oluwasanmi Ibitoye si Oluwajumolke Ibitoye. Tocmai ce m-am intors de la Logodna Traditionala si pe langa faptul ca sunt extenuata, sunt fericita pentru ca am putut lua parte la bucuria celor ce ma numesc fiica si sora lor. Multumesc.

This post is for my mom and for those who are expecting me to post a picture from Oluwasanmi Ibitoye & Oluwajumolke Ibitoye`s wedding. I just come back from the Traditional Engagement and I`m not just overworked, but I am happy because I could be part of the joy of those who call me their daughter and their sister. Thank you.

Hometown Glory

I`ve been thinking last week to many things, but mostly people were making me think about if I miss Liviu. It was an easy question which was answered quickly and then followed by a big laughter.. but at the end of the week spent with only 2  minuts per day at the phone with the one I needed to speak a day entirely about the things that were happening.. it felt different

It was hard not having him around. He who is my poise and my friend. It was hard not to have someone to share the joy and the laughs. It was annoying to say to those indians to stop talking to me!! and to those that asked me, I choose to give them another answer: the right one this time. I did, I did miss Liviu. A lot.

I took a picture for him, in the same place we had a picture a year ago, worn the same leather jacket he loves so much, but there is something with London Eye.. my pictures there are never good. I hope that next time we can frame the picture we will take. Thank you Dan for snaping me. You are on the right track with photography, I might say!

After this, I went home packing. It was a mess everywhere I looked. Please do notice my Iphone 4

Galyna

Am cunoscut-o la atelierul ei, intr-o dupa-masa tarzie de Vineri. Nu planificasem sa ajung acolo de dimineata, dar ziua s-a dovedit a fi recunoscatoare cu mine pentru intreg efortul depus peste saptamana. Am fost intampinata de un zambet cald si de o fata blanda. Mi-a placut din primul moment.

Am povestit despre viata si i-am spus motivul vizitei mele. Ii urmaream munca de ceva vreme, i-am vazut colectiile la televizor, pe facebook, in ziare.. dar momentul in care m-am decis ca trebuie sa o cunosc a fost Bucharest Fashion Week. Colectiile Galynei se disting de masa designerilor prezenti in Romania, prin rafinament, eleganta si stil. Hainele create de ea te uimesc prin finetea materialului, a liniei cusaturii si a mesajului transmis. Eu gasesc un suflu nou in creatiile ei, o idee de extravaganta dusa spre cotele cele mai inalte. Ma bucur sa o cunosc, si, bineinteles, pe Doamna Maria, ajutorul de incredere de la Atelier. Mai multe despre ea nu cunosc, am cautat prin presa diferite articole , review-uri si nici unul nu exprima indeajuns de bine sentimentele mele vis-a-vis de ea, asa ca m-am decis sa scriu. Rochia m-a facut sa ma simt speciala si in permanenta mi-a adus aminte de caracterul tau. Multumesc, Galyna! Ne-am atins scopul!

Si inca un lucru..  mamei mele i-a placut foarte mult iar asta nu poate insemna decat ca ne aflam pe drumul cel bun!

Claudia @ 1 August, 2011

Am ajuns in Bucuresti la ora 5 dimineata. In timp ce trenul gonea catre Gara de Nord m-am gandit sa fac surprize si sa incep sa sun cateva persoane la acea ora matinala, ca doar, deh! numai eu sa ma trezesc fortata? Si cum nimeni nu mi-a raspuns apelului nu am putut decat sa sper ca mi-am atins scopul.

Claudia a fost cea de-a doua persoana apelata. M-a sunat in cursul zilei de astazi sa imi transmita ca de atunci nu a mai reusit sa inchida ochii si da, am trezit-o. Muhahahaha:).

Partea frumoasa a fost cand la jumatate de ora dupa apel, am vazut o pereche de ochi de caine la geamul biroului meu cu o cutie mare de inghetata de caramel invitandu-ma la sesiune de vorbit. Si uite asa am revazut-o eu pe Claudia astazi. Multumesc pentru inghetata.. mmmm.. A fost asa de buna! Ma bucur ca te-am revazut.

Iar pentru ca astazi este 1 August, sa aveti o luna frumoasa, insorita si pliiiiina de surprize!

Love you, Blondo`, always had, always will.

My Day

It`s a late Sunday morning with cold breeze coming thru the window, coffee next to my bed and quiet music in the background. I`ve wished for a morning like this for a long time and finally I`ve found it.

Setting my ideas in order, I`m thankful for the past year. I could`ve done so many things and I might not did them, I could`ve not quit so many ideas and now I miss them. Someone told me yesterday that I`m not as I used to be, it`s like there is a drop of maturity in everything I do.. Scary as it sounds, it got me thinking.  With a tooth ache and a sore throat I`m spending what it supposed to mean a celebration day thinking at all that happened with me, with my familly relationship. I think that with age comes a sort of fear of what things could develop in years if you don`t fix them.

I meet myself at my mother`s words and it frightens me. Getting to where I never thought I  would be and still, finding a peace at it. To those that still read my blog, thank you. Have a nice Sunday Day, today the 25th of September – my day.

Boris – one, two, three

I`ve always considered myself as a dog person. Never ever-ever in my heart would have been a place for cats, and yes! Sorry all cat lovers. But since events happened for the last 2 months, I felt the urge of changing my entire ideology of whom to love. Who am I to pick up characters to love? Everybody deserves a bit of lovely heaven. And so i`ve adopted a cat. Male cat, actually, I don`t want him bringing me babies.

First, I thought about my dog, Natasha. I somehow knew she won`t be pretty happy with my decision and, you know that picking names is a huge deal for me, I set my mind on ‘Boris’ as a cat name. A dynamic duo – Natasha & Boris. Haven`t I thought this thru, or what? So, by picking a name for the cat that would sound alike with my dog`s name, logically, it is supposed not to be a problem. Think again. This post is not about my Natasha`s acceptance. No.

Secondly, when I finalllly found a cat to adopt.. it already have a name : Bugsie so calling him Boris felt somehow, weird to me. Like someone is calling me by my christening name (except my chemistry teacher from the 7th grade which was nice – he had the same name and I had straight A`s only by that). So Bugsie it is.

Thirdly, I still haven`t figured out how to create a bond, we`re working on it, but I do love that he takes himself out; 100 points for him for not making me teach him that. I really don`t know how to do it. I am fine with dogs, even better, I master the take-yourself-out technique with dogs. Speaking of bonds, these scratches on my fingers and hands do look bad, trust me, but if I am to walk this road I am not willing to give up. I find myself in this cat`s character. He is so independent. Only does things he wishes to do, he takes care for his individual needs, can`t feel him around the house and has this funny-dum look on his face when I call him. oohhh! I believe he tries to hypnotise me when I sleep, not sure thou.