Parculetul Maica Teofana

Cartierul meu nu te impresioneaza cu nimic. Zona unde locuiesc  este, relativ, linistita. Seara cand ajung acasa, la parculetul din capul cartierului mai am norocul de a da peste manelisti ce asculta, bineinteles, manele in BMW-urile si Audi-urile lor. Oamenii acestia sunt inofensivi pentru mine. Am trecut de mult peste misto-urile lor iar ei s-au obisnuit cu faptul ca nu ii bag in seama cand trec pe langa `cuibul` lor.

Asta in primul rand. In al doilea rand, pe masura ce inaintezi pe strada Maica Teofana dai peste caini. Multi caini. Multi caini vagabonzi. Acum, mie imi plac cainii. Imi plac si cainii din cartierul meu. Treaba este ca nu doar o data a trebuit sa ocolesc intreaga zona pe strazi laturalnice deoarece intreaga haita de caini s-a trezit ca nu ma cunoaste exact in serile cand eu eram foarte obosita si doar de ocolit nu imi ardea mie. Ii iubesc asa cum sunt. Cu 4 picioare si dinti fiorosi.

Daca ai trecut de caini, si iti indrepti privirea spre sfarsitul strazii chiar inainte de a face dreapta pe strada mea ai sa vezi ceva ce nu iti dai seama ce este. Nici eu nu stiu sa descriu exact zona respectiva. Iar daca ai noroc, prinzi trenul trecand pe acolo, fiind introdus in peisaj cu totul. Linia Bucuresti- Ploiesti trece prin spatele casei mele. Doar un cunoscator stie ca pe deasupra casei mele este linia aeriana pentru aeroportul Baneasa. Iar avioanele sunt la o altitudine destul de scazuta ceea ce determina zgomotul de cateodata te trezesti noaptea. Le invatasem la un moment dat: era trenul pe la ora 12 noaptea fara un sfert, apoi avionul la ora 00.05 si apoi la inca 5 minute alt tren dupa care eu mergeam la somn.

Nu te atrage nimic la zona aceasta. Mie nici numele nu imi place : cartierul Chitila chiar daca locuiesti in Bucuresti. Apoi mai sunt cei care fac conexiunea cu Gore din Chitila, un simplu om care si-a luat un nume al localitatii ce se afla la iesirea din Bucuresti. Si mai este parculetul. Tin minte ca, atunci cand eram mica, erau foarte multe tufisuri, gunoaie si se vindeau butelii pe gaz. Stateau oamenii la coada la schimbat de butelii, schimbau o vorba- doua, fumand in atmosfera comunista. Astazi am vazut un afis ce anunta o serie de concerte in cateva parcuri bucurestene si cu uimire am gasit si parculetul din apropierea casei mele in cadrulnu stiu carui program social. Multumita noului primar, sistemului guvernamental, toti huliganii, cainii, trenurile si avioanele le-ai uitat iarna aceasta pentru ca au decorat parculetul ata de dragut incat este o placere pentru mine sa ajung seara acasa si sa vad luminitele. Copacei artificiali, pinguini, Mos Craciun, om de zapada, reni toti cu beculete colorate. In seara asta am mers sa vad mai de aproape si era un copil de aproximativ 3 ani. Cu glasul lui cristalin mi-a spus ca renii sunt facuti din cristal si ca Mosului nu ii este frig . Am citit bucuria de pe fata lui, copilaria din glasul si mi s-a facut dor. Daca ai reusit sa faci un cartier de copii sa se bucure si nu numai felicitarile mele. Cartierul Chitila, de pe Soseaua Chitilei din sectorul 1, Bucuresti avea nevoie de asa ceva. Si eu am simtit bucurie in seara asta si mi-a placut foarte mult tot ce am vazut. Maine seara voi zabovi mai mult acolo.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s