Bucuresti

Ma omoara orasul asta. Nu pentru ca nu il suport ci pentru ca nicaieri in oricare alta parte a Romaniei nu ma simt mai bine. Am momente cand simt nevoia sa ies de aici, simt ca nu mai indur zgomotul claxoanelor, aglomeratia, praful, mitocania unora, cersetorii si gunoaiele. O data plecata de aici, nu stiu cum sa explic, in momentul in care pasesc afara din casa cu bagajele de gat, incepe sa creasca in mine un sentiment proaspat, de usurare. E ca si cum as evada. Iubesc sentimentul acesta. Ajunsa la destinatie ma bucur cat pot de mult de privelisti, trebuie neaparat sa fie prin preajma munti, sa nu stau int-un loc toata ziua si sa ies. Sa respir aer curat. Rece. Proaspat. Asta caut de fiecare data cand parasesc Bucurestiul.

Ma credeti ca dupa 3 -4 hai 5 zile petrecute intr-un loc, incepe sa mi se faca dor de .. metrou.. aglomeratie.. magazine.. caini vagabonzi? Este foarte frustrant pentru ca am vrut atat de mult sa ies si acum nu mai am rabdare sa ma urc in autocar, tren, avion si sa ajung acasa. De asta ma omoara. Ma macina. Nu ma suporta atunci cand traiesc in el si nici nu suporta gandul de a sta departe de el, Bucurestiul asta. Spuneam ca devin agitata.. Ma calmez in momentul in care marti seara, vin de la intalnirile de Marti seara de la Betel cu tramvaiul 41 iar cand urc Podul Grant, intorc capul in stranga si privesc intreaga Cale Giulesti, liniile de cale ferata si Calea Grivitei. Fish eye. Totul curbat de la un capat la celalalt, la Turda, ascultand Flightless Bird de la Iron&Wine. Serile de Martie sunt mai caldute, lumini pana departe in perspectiva si miscarea tramvaiului.. tagadam tagadam.. Atunci respir usurata, cu adevarat usurata. Iubesc sentimentul acesta, pentru ca, stii tu, in partea stanga a Podului Grant, in continuarea Caii Grivita se afla Soseaua Chitilei, iar spre sfarsitul Soselei Chitila intorci inca o data usor la stanga, mergi, apoi dreapta iar eu am ajuns acasa. Singurul loc unde oricat de mult as sta, aglomeratia, metroul, cainii vagabonzi si magazinele nu au loc. In camera mea decorata asa cum nu mi-am dorit, fara birou si scaune. Singurul loc unde aerul e mereu proaspat iar muntii mi-i desenez pe perete. Din cauza asta cred ca nu as pleca niciodata din Bucuresti si nu, nu ma inscriu la „De ce iubim Bucurestiul?”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s