Sa ma trezesti cand Septembrie se termina, bine?

Cand eram pe la vreo 15 ani m-am hotarat sa infrunt lumea.

Frecventam mIRC-ul in acea vreme si aveam un prieten virtual. Vorbeam ore intregi la telefon si ne spuneam fiecaruia ambitia fiecaruia cu Dumnezeu, ce trebuie sa facem, ce vrem sa facem pentru a atinge standardele ce ne erau predicate in ziua de Duminica la Biserica. A fost o perioada in care, as putea spune, mi-am pus temelia a ceea ce cred astazi, dar, pe de alta parte a fost o perioada in care eu aveam nevoia sa ma laud cu mine, cat de crestina inversunata sunt, negasind pe nimeni caruia sa ma laud, am ales un prieten virtual cu care puteam sa fiu exact cum vroiam. Fara sa imi cunoasca trecutul si adevarata fata a faptelor povestite. Totul era din punctul meu de vedere iar el ma aproba. (Da, era baiat, asa era moda ”pe atunci”). Nu pot sa zic ca in cele din urma nu am sfarsit indragostita nebuneste de persoana de la capatul celalalt al telefonului. Eram copila pe atunci.

Faceam si lucruri interesante. De pilda, la provocarea lui, am avut primul meu studiu personal din cartea biblica Iona. Si acum tin minte ce atunci am cautat prin zeci de dictionare biblice, dictionare de nume biblice, carti de doctrina biblica, toate pentru a ma lauda cu ce stiu in momentul in care urma sa vorbim la telefon. Mi-a recomandat o carte pe care am citit-o mai pe urma, ”Adio Amoruri”. Cred ca este cartea ce este daruita cel mai mult adolescentilor de catre parinti, biserica. Plina de povestiri haioase sau cu talc, toate sunt spuse acolo pentru a evidentia un lucru: ar fi bine sa astepti pana iti vei cunoaste viitorul sot/sotie pentru a incepe o relatie de prietenie cu cineva de sex opus. Am citit cartea de vreo 5 ori pana la varsta de 19 ani. O data pe an, de fiecare data cand simteam ca principiile mele, stabilite atunci, la telefon, sunt amenintate de prezenta unui baiat in viata mea. Asta mai mult pentru ca totul in carte era pus intr-o lumina asa frumoasa, puteai face orice, realitatea pentru mine fiind alta.. Printre ultimele capitole ale cartii, se povestesc experientele unor tineri care au ajuns la varsta maturitatii, care sunt fericiti cu ce si-au promis in copilarie. Tin minte un rand.. ”ajungi la o varsta cand invitatiile de nunta o sa inceapa sa curga..”

Si chiar asa este. Prima a fost prietena mea Lacramioara care a fost indragostita de fratele meu muult timp, dar eu nu o suportam. Are 2 copii deja. A doua a fost Claudia (nu Blondu meu, alta Claudia) cu care am mers in tabara la Buturugeni; are un baietel, a treia a fost Corina Miron pe care nu o stiam atat de bine dar mi-a parut intr-una o fata simpatica, are 2 copii. A patra a fost alta Claudia, tot cu care am mers si cu ea in tabara la Buturugeni, a cincea a fost Cristina Dinu, babysitter-a mea si a lui Gabi cand mergeau parintii la tara, urmatorii au fost fratii Sfetcu – Sami, Dani si Andrei, urmeaza si Beni- nu stiu cati copii au in total, prietena mea din copilarie Gabriela, Cristina Avram urmeaza sa se casatoreasca, Valushca la anul, eu si Cristina Savuica. Tocmai m-am intors de la Goodbye-Party-ul ei. Nunta ei va avea loc in Statele Unite ale Americii. O cunosc de la 7 ani. Prima data cand am mers cu colindul in viata mea, am tinut-o de brat toata noaptea si am tremurat. Imi aduc amite ca ii spuneam: ”Noi doua suntem Cristine, trebuie sa stam impreuna”. Lowell (cred ca am scris corect), este un baiat ce ii pretuieste linistea si pacea de pe chipi si care ii admira dragostea din ochii ei. Ma bucur mult pentru ea. Ma bucur pentru Lowell.

Am asa o senzatie de cateva zile.. plutesc, ma gandesc la tot si nimic, visez in metrou cu ochii deschisi. E dragoste in aer, si nu doar pentru mine. Septembrie e luna mea, si chiar daca as asculta Wake me up when September ends, tot nu as fi melancolica. It`s happening, people! Imi schimb forma!

Anunțuri

2 gânduri despre „Sa ma trezesti cand Septembrie se termina, bine?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s